Inflația din Statele Unite a crescut din nou în luna august, peste așteptările analiștilor. Scumpirea benzinei a avut cea mai mare contribuție la această evoluție

Indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere accelerată în luna august în SUA, pentru a doua lună la rând, impulsionat în principal de scumpirea benzinei la pompă, o veste proastă pentru preşedintele Joe Biden care vrea să obţină cel de al doilea mandat la Casa Albă, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 13 sept. 2023, 16:56
Inflația din Statele Unite a crescut din nou în luna august, peste așteptările analiștilor. Scumpirea benzinei a avut cea mai mare contribuție la această evoluție

Conform datelor prezentate miercuri de Departamentul american al Muncii, indicele preţurilor de consum a înregistrat în luna august o creştere de 3,7% în ritm anual, după un avans de 3,2% în luna iulie. Este vorba de o cifră peste estimările analiştilor, care mizau pe o rată anuală a inflaţiei de 3,6%.

De la o lună la alta, preţurile de consum au înregistrat în luna august un avans de 0,6%, după o creştere de 0,2%, în acest caz fiind vorba de o cifră în linie cu estimările analiştilor.

„Preţul benzinei este cel care a avut cea mai mare contribuţie la creşterea lunară, fiind responsabil pentru mai mult de jumătate din creştere”, a precizat Departamentul Muncii într-un comunicat de presă. „O altă contribuţie importantă la creşterea lunară a venit din partea preţului locuinţelor, care au crescut pentru a 40-a lună consecutivă”, a adăugat Departamentul Muncii.

Dacă se exclud însă preţurile la energie şi alimente, care sunt mai volatile, inflaţia de bază în luna august a accelerat la 0,3% comparativ cu luna anterioară, după un avans de 0,2% în luna iulie. Însă în ritm anual, inflaţia de bază a încetinit până la 4,3% în luna august, de la 4,7% în iulie.

Datele privind inflaţia pe luna august sunt publicate cu o săptămână înainte de următoarea reuniune de politică monetară de la Banca Centrală a SUA, reuniune la care oficialii Fed ar urma să decidă între o nouă majorare a dobânzilor, în speranţa că astfel va putea fi încetinită inflaţia, sau o menţinere la nivelul actual, pentru a nu provoca o încetinire mult prea puternică a activităţii economice.

Inflaţia este şi un subiect important de campanie electorală din SUA, înaintea alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2024. Preşedintele Joe Biden, care speră să obţină cel de al doilea mandat la Casa Albă, susţine că politica sa economică este cea care a permis încetinirea ritmului de creştere a preţurilor, care în luna iunie 2022 a urcat până la 9,1%, cel mai ridicat nivel de la debutul anilor 1980.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...