Armenia anunță că va ratifica Statul de la Roma, tratatul care stă la baza CPI. Altfel, ar putea să-l aresteze pe Putin dacă intră pe teritoriul său

Armenia va ratifica integral Statul de la Roma, tratatul care stă la baza Curţii Penale Internaţionale (CPI), ceea ce ar obliga Erevanul să îl aresteze pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru presupuse crime de război în Ucraina, în cazul unei vizite în ţara caucaziană, a anunţat miercuri premierul armean Nikol Pashinyan (foto), citat de EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 13 sept. 2023, 21:49
Armenia anunță că va ratifica Statul de la Roma, tratatul care stă la baza CPI. Altfel, ar putea să-l aresteze pe Putin dacă intră pe teritoriul său

„Guvernul a depus Statutul de Roma în Adunarea Naţională (Parlamentul) şi, în conformitate cu poziţia mea, documentul va fi ratificat integral”, a declarat şeful Guvernului armean într-o intervenţie în faţa Legislativului de la Erevan, potrivit agenţiei de presă Armenpress.

Potrivit lui Pashinyan, această decizie „nu are nimic de a face cu relaţiile între Armenia şi Rusia, ci cu problemele de securitate ale Armeniei”.

Această decizie a provocat indispoziţie la Moscova, care a cerut explicaţii Armeniei cu privire la posibila ratificare a Statutului.

Curtea Constituţională a Armeniei a decis la 24 martie că angajamentele pe care republica ar trebui să şi le asume în cazul aderării la Statutul de la Roma trebuie să corespundă legislaţiei ţării, ceea ce ar permite Erevanului să îl ratifice.

Aceasta ar permite Armeniei să sesizeze Curtea Penală Internaţională împotriva Azerbaidjanului, cu care se află în conflict de peste trei decenii din cauza enclavei Nagorno-Karabah, un teritoriu azer cu o populaţie majoritar armeană, precum şi din cauza problemelor legate de demarcarea frontierelor.

Totuşi, acest lucru ar obliga-o, de asemenea, să respecte hotărârile instanţelor internaţionale, cum ar fi decizia CPI din 17 martie prin care a fost emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.

Posibila ratificare a Statutului de la Roma de către Erevan ar agrava şi mai mult relaţiile sale cu Moscova, care au fost deteriorate de recentele declaraţii ale premierului armean Nikol Pashinyan potrivit căruia Rusia „singură pleacă” din Caucazul de Sud.

Ministerul rus de Externe l-a convocat săptămâna trecută pe ambasadorul Armeniei, căruia i-a fost exprimat un protest ferm al Moscovei, la care s-au adăugat o serie de declaraţii ale unor înalţi responsabili armeni şi arestarea unor jurnalişti proruşi în Armenia.

Bloggerul prorus Mikael Badalian şi editorialistul „Sputnik Armenia” Ashot Gevorkyan au fost reţinuţi în oraşul armean Goris, în sudul ţării, a indicat joia trecută RIA Novosti.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, situată în nordul Irakului
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, ...
Turcia a anunţat marţi încheierea unui acord cu gigantul petrolier British Petroleum (BP) privind operaţiunile cu hidrocarburi din regiunea Kirkuk (nordul Irakului), potrivit ministrului......
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Postul de televiziune Al-Masirah, afiliat mişcării rebelilor Houthi din Yemen, a susţinut marţi că aceștia au vizat ...
Guvernul deblochează 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate
Guvernul deblochează 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate
Guvernul a aprobat marţi seară, prin memorandum, deblocarea a peste 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate. ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ajuns la aproape 131 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ajuns la aproape 131 de ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat ...