Volkswagen reduce din personalul fabricii de la Zwickau, unde fabrică automobile electrice, din cauza condițiilor de pe piață

Constructorul auto german Volkswagen AG a decis să reducă efectivele la uzina de la Zwickau, unde produce automobile electrice, şi să ajusteze programul de muncă din cauza "condiţiilor de pe piaţă", a anunţat joi un purtător de cuvânt al celui mai mare producător european de automobile, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 14 sept. 2023, 16:48
Volkswagen reduce din personalul fabricii de la Zwickau, unde fabrică automobile electrice, din cauza condițiilor de pe piață

Volkswagen a precizat că nu va mai prelungi contractele de muncă pe durată determinată pentru 269 de angajaţi de la Zwickau, contracte care urmează să expire în viitorul apropiat. În consecinţă, compania se aşteaptă că va fi nevoită să ajusteze orarul de muncă la această uzină amplasată în apropiere de graniţa cu Cehia.

„Volkswagen este în continuare convins în proporţie de 100% de traiectoria spre electromobilitate…Cu toate acestea, în lumina actualelor condiţii de pe piaţă, nu mai putem prelungi 269 de contracte care vor expira în curând după o durată de 12 luni”, a informat purtătorul de cuvânt.

Aproximativ 10.700 de angajaţi lucrează la uzina de la Zwickau, unde sunt produse şase modele de vehicule electrice pentru trei din mărcile din portofoliul Volkswagen Group, inclusiv modelele ID.3, ID.4 şi ID.5

În 2018, Volkswagen a anunţat că va investi 1,2 miliarde de euro pentru a converti uzina de la Zwickau pentru producţia de automobile electrice şi de asemenea în ultimii ani a angajat peste 3.000 de lucrători, majoritatea cu contract de muncă pe durată determinată, pentru a răspunde la aşteptata cerere de automobile electrice. Însă, în prezent, Volkswagen se confruntă cu o competiţie crescută din partea producătorului american Tesla şi a numeroşi producători chinezi de automobile electrice, precum şi cu reducerea cererii de vehicule electrice pe piaţa europeană, din cauza inflaţiei ridicate şi a diminuării subvenţiilor guvernamentale.

Sursa foto: Volkswagen-newsroom.com

Te-ar mai putea interesa și
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina şi atacurile cu drone
Interviu Nicușor Dan la Bloomberg – Ce spune președintele României despre invocarea Articolului 4, Rusia, Ucraina ...
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând "să creeze tensiune în relaţiile din societăţile europene", a......
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
De ce piața de iGaming atrage tot mai mulți operatori internaționali
iGaming-ul s-a transformat într-o industrie digitală în care tehnologia, reglementarea și comportamentul consumatorului ...
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul ...
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...