CFR Infrastructură: 397 de trenuri erau programate să circule în timpul grevei

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite că la nivelul întregii rețele feroviare, între orele 07 - 09.00, erau programate să circule 397 de trenuri de călători, care aparțin celor 6 operatori de transport feroviar de călători.
Ion Dobreanu - vin, 15 sept. 2023, 12:04
CFR Infrastructură: 397 de trenuri erau programate să circule în timpul grevei

Reprezentanții CFR SA transmit în primul rând scuze călătorilor afectați de greva de avertisment, organizată de federațiile sindicale, în intervalul orar 07.00 – 09.00, dar și tuturor operatorilor de transport de călători și de marfă, care nu și-au putut desfășura activitatea feroviară, conform graficului normal de circulație.

Din punct de vedere al traficului feroviar, aceștia menționează faptul că, la această oră, conform primelor centralizări privind traficul feroviar, peste 90% dintre garniturile programate să pornească în cursă, să sosească în stațiile de destinație, sau aflate în circulație și oprite în gări, între orele 07.00 – 09.00, vor înregistra întârzieri pe tot parcursul acestei zile, însă vă asigurăm că personalul feroviar de specialitate al companiei va colabora cu toți operatorii de transport pentru restabilirea graficului normal de circulație al trenurilor.

De asemenea, aceștia arată că, deși CFR SA, prin Ministerul Transporturilor, a transmis la Ministerului Finanțelor, 3 variante ale Bugetului de Venituri și Cheltuieli, toate cele 3 variante au fost respinse. Solicitările Ministerului Finanțelor au vizat prezentarea unui plan de restructurare a companiei în bugetul acestui an. Însă, atragem atenția asupra faptului că o restructurare rapidă în acest moment ar pune în pericol TOATĂ activitatea companiei, în contextul în care măsurile impuse de Ministrul Finanțelor prevăd concedieri, concedieri care afectează grav funcționarea traficului și întreținerea infrastructurii de transport.

Mai mult, reprezentanții CFR SA trag un semnal de alarmă, deoarece este exclus să accepte lipsa banilor pentru siguranța feroviară, dincolo de problema datoriilor companiei, care nu poate fi rezolvată în câteva luni.

Infrastructura feroviară este sector strategic de transporturi, un sector care la ora actuală ARE ÎN DERULARE, doar prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 144 CONTRACTE în valoare de 15,44 MILIARDE LEI, pentru modernizarea infrastructurii feroviare, o rețea feroviară care, în actualul context strategic, este esențială pentru transportul de cereale, iar avizarea negativă a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe acest an, principala cauză a grevei de avertisment în care s-a aflat o parte a salariaților companiei, afectează în mod direct nu doar continuarea negocierilor cu partenerii sociali, pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar și blocarea absorbției de fonduri europene, reducând astfel capacitatea Statului Român de a implementa programele de modernizare a infrastructurii, mai spun cei de la CFR SA.

Potrivit lor, principala pârghie pentru deblocarea actualei situații în care se află compania o reprezintă aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul în curs, Buget care va permite desfășurarea în condiții optime a activității companiei, dar și continuarea negocierilor cu sindicatele feroviare pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...