Ciolacu: Lucrurile sunt cam finalizate privind pensiile speciale

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că lucrurile sunt "cam finalizate" în privinţa proiectului privind pensiile speciale.
AGERPRES - lun, 18 sept. 2023, 14:39
Ciolacu: Lucrurile sunt cam finalizate privind pensiile speciale

„Aţi văzut şi semnalul pe care l-am avut foarte clar, mai sunt elemente de închis. A fost tot tehnicul şi de la Ministerul Justiţiei şi de la MIPE, au fost două zile la Bruxelles pe această negociere. Sunt trei solicitări, din punctul meu de vedere, de foarte mare bun simţ ale Comisiei şi cred că lucrurile sunt cam finalizate. (…) Propunerile privesc felul cum se calculează pensia. Până acum, se făcea pe ultima lună, Comisia vrea pe ultimele 48”, a menţionat Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, scrie Agerpres.

Prim-ministrul a susţinut că proiectul privind pensiile speciale „va fi gata” până când Guvernul va depune cererea de plată numărul 3 către Comisia Europeană.

„Mai sunt nişte jaloane la Ministerul Energiei, dar sunt pe împrumut, nu pe granturi. Ministerul Educaţiei are de închis un jalon şi doamna ministru a zis că în două săptămâni, alea sunt pe granturi. Restul, ştiţi foarte bine cine a păstorit Ministerul Energiei şi îl felicit pe actualul ministru că a recuperat foarte mult”, a menţionat Marcel Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...