România în Schengen – Ciolacu: Dacă Austria va vota în decembrie împotriva aderării, voi ataca decizia la CJUE

Premierul Marcel Ciolacu, lider al social-democraţilor, a declarat luni că, în cazul în care Austria va vota, la Consiliul JAI din luna decembrie, împotriva aderării României la Schengen, va ataca decizia la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), demers în care va dori să aibă instituţiile europene drept parteneri.
AGERPRES - lun, 18 sept. 2023, 14:55
România în Schengen - Ciolacu: Dacă Austria va vota în decembrie împotriva aderării, voi ataca decizia la CJUE

„Sunt două momente. În octombrie este prima şedinţă JAI, în decembrie avem a doua şedinţă JAI – amândouă sunt sub preşedinţia Spaniei şi ţin legătura cu prim-ministrul Spaniei în ceea ce priveşte trecerea pe ordinea de zi. Există toată deschiderea din partea prim-ministrului Pedro Sánchez şi toată susţinerea ca România să adere la Spaţiul Schengen. În acest moment, cu Reprezentanţa şi cu Ministerul de Externe, vedem care sunt paşii cei mai buni. Există şi un vot împotriva Bulgariei, exercitat de către Olanda. Între timp s-a ridicat MCV-ul. Aşteptăm şi o decizie a Olandei în ceea ce priveşte Bulgaria, să vedem dacă putem merge în continuare la pachet. (…) Eu cu certitudine, dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Schengen, voi ataca la CJUE. Mai mult, eu doresc ca în acest demers – şi e un atac al statului român, nu al unei persoane fizice – eu vreau să am partener în acest atac pe care îl fac la CJUE Consiliul European, care ne susţine şi a declarat, Parlamentul European, care susţine România şi a declarat, şi Comisia Europeană, care ne susţine şi a declarat. Deci lucrurile nu sunt chiar aşa de comode pentru domnul prim-ministru Nehammer (premierul austriac – n.r.)”, a afirmat Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei conducerii PSD, scrie Agerpres.

Şeful Executivului a dat asigurări că va folosi cu certitudine toate mijloacele pe care le are la îndemână, tot ce este legat de acest subiect şi tot ce este legal de făcut, fiindcă locul României este în Schengen.

„Eu n-am să fiu niciodată ipocrit, nu pot să spun (…) că Spaţiul Schengen este depăşit. Atunci de ce am votat anul trecut cu Croaţia? E o întrebare legitimă a românilor pentru prim-ministrul Nehammer. Nu pot să am această abordare. Dacă e aşa de distrus Schengen-ul, eu n-am nicio problemă ca Austria să iasă din Spaţiul Schengen, să-şi facă ziduri kilometrice cu sârmă ghimpată şi electrice, n-am nicio problemă. Dacă Austria doreşte această abordare, cu garduri, să şi le plătească, să iasă din Schengen, şi noi o să ne descurcăm în interiorul Schengen fără probleme”, a susţinut Marcel Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...