Fermierii din Bulgaria au blocat punctele de trecere a frontierei cu România

În cadrul unei acţiuni de protest la nivel naţional, fermierii bulgari au blocat luni peste 40 de drumuri importante şi puncte de trecere a frontierei, iar aproximativ 26 de organizaţii din tot sectorul participă la protest, a anunţat Uniunea Fermierilor din Bulgaria, transmite BTA.
AGERPRES - lun, 18 sept. 2023, 15:17
Fermierii din Bulgaria au blocat punctele de trecere a frontierei cu România

Sursa foto BTA.BG

Protestatarii au blocat punctul de trecere al frontierei către România de la podul peste Dunăre, şoseaua către şi dinspre podul peste Dunăre 2. Drumul de la Kardam până la graniţa cu România a fost blocat doar pentru camioane grele, scrie Agerpres.

Conducerea Uniunii Fermierilor din Bulgaria s-a adunat la aeroportul din Byala Slatina, unde au fost aduse toate utilajele agricole din regiune. „Ne cerem scuze cetăţenilor şi îi avertizăm să amâne călătoriile planificate în 18 şi 19 septembrie, deoarece drumurile principale vor fi închise în toată ţara”, a declarat Georgi Stoyanov, preşedintele Uniunii. Protestul se va muta marţi la Sofia.

Acţiunile eficiente de protest vor continua până când toate cererile vor fi îndeplinite, a spus Stoyanov.

Industria are cinci cereri pentru guvern – să continue interzicerea importurilor de produse agricole din Ucraina, extinzând dreptul de veto la fructe, legume, carne, lapte şi miere, fermierilor să li se plătească până în 30 septembrie întreaga sumă a despăgubirilor pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina iar ajutorul de stat pentru zonele pierdute în urma dezastrelor naturale să fie plătit imediat. Protestatarii mai doresc fonduri suplimentare de ajutor de stat şi o relaxare a condiţiilor intervenţiilor Planului Strategic.

Comitetul de iniţiativă pentru acţiunile de protest efective pe termen nedeterminat pentru salvarea agriculturii bulgare insistă că atenţia nu ar trebui să se concentreze exclusiv asupra producătorilor de cereale, întrucât acţiunile de protest implică întreaga industrie, inclusiv crescătorii de animale, apicultorii, cultivatorii de fructe şi legume.

Te-ar mai putea interesa și
România și Uniunea Europeană vor să schimbe modalitatea de calcul pentru împrumuturile acordate către persoane afiliate. Deductibilitatea ar trebui să crească de la 1 milion la 3 milioane de euro
România și Uniunea Europeană vor să schimbe modalitatea de calcul pentru împrumuturile acordate către persoane afiliate. ...
Uniunea Europeană propune majorarea deductibilității impozitului la sursă către terți la trei milioane de euro. În România, deductibilitatea este acum de un milion de euro....
Lidl a dat lovitura cu produsele românești: Unde au ajuns tonele de legume și fructe din țara noastră
Lidl a dat lovitura cu produsele românești: Unde au ajuns tonele de legume și fructe din țara noastră
În perioada iunie - septembrie 2026, Lidl România a facilitat exportul a peste 8.839 de tone de fructe și legume românești, ...
Mihaela Neagu: Intrarea FAPPR în acționariat consolidează viziunea noastră de dezvoltare a AGRO TV
Mihaela Neagu: Intrarea FAPPR în acționariat consolidează viziunea noastră de dezvoltare a AGRO TV
AGRO TV face un pas important în strategia sa de dezvoltare prin intrarea Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști ...
Un port legendar din România se redeschide după 60 de ani
Un port legendar din România se redeschide după 60 de ani
Portul de la Otelec de pe Bega, unde râul părăseşte România şi intră în Serbia, construit în urmă cu 90 de ani, ...