Guvernul grec vrea să listeze la bursă anul viitor Aeroportul din Atena

Grecia intenţionează să listeze la bursă Aeroportul Internaţional din Atena în 2024, a declarat, marţi, ministrul elen al Finanţelor, Kostis Hatzidakis, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 19 sept. 2023, 16:43
Guvernul grec vrea să listeze la bursă anul viitor Aeroportul din Atena

Acţionarii aeroportului şi-au dat acordul pentru vânzarea unei participaţii de 30%, deţinută în prezent de Agenţia pentru Privatizare din Grecia (HRADF), operaţiune care iniţial urma să se deruleze în prima jumătate a acestui an, a precizat un oficial din conducerea HRADF.

Acţionarii au semnat un memorandum de înţelegere care deschide calea pentru operatorul aeroportuar german AviAlliance să achiziţioneze un nou pachet de 10%, iar restul de 20% din acţiuni deţinut de HRADF să fie vândut printr-o ofertă publică iniţială derulată la Bursa de Valori de la Atena.

„Listarea va avea loc la începutul anului următor”, a declarat marţi Kostis Hatzidakis, cu prilejul unei conferinţe de presă.

După ce în 2018 a pus capăt unei crize financiare care a durat un deceniu şi a primit trei pachete internaţionale de asistenţă în valoare de 260 de miliarde de euro, Grecia a vândut participaţii la porturi şi companii din energie pentru a stimula competiţia şi a-şi reduce povara datoriei, care este în continuare cea mai mare din zona euro.

De asemenea, Grecia a reuşit să îşi pună în ordine finanţele, iar economia sa înregistrează performanţe superioare altor state din zona euro. Recent, Grecia a obţinut un rating suveran din categoria investment grade, după o pauză de 13 ani, însă nu de la una din cele trei mari agenţii de rating.

„Ne străduim să ne atingem ţintele fiscale…să redobândim un rating de tip investment grade de la celelalte agenţii de rating şi să reducem în continuare datoria publică”, a spus Hatzidakis.

Potrivit acestuia, Grecia urmează să încheie anul cu un surplus bugetar primar de 0,7% din PIB, un obiectiv stabilit în bugetul pe 2023, adăugând că vor fi adoptate măsuri pentru combaterea economiei informale.

În pofida progreselor realizate la capitolul colectării taxelor, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, spune că evaziunea fiscală este în continuare o problemă serioasă.

Guvernul de la Atena intenţionează de asemenea să vină cu o iniţiativă legislativă privind obligaţia plăţii digitale în locul plăţilor cu numerar pentru achiziţiile de proprietăţi.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina dublează importurile de electricitate, inclusiv din România
Ucraina dublează importurile de electricitate, inclusiv din România
Ucraina intenţionează să dubleze joi importurile de electricitate, după un puternic atac rusesc asupra sistemului energetic al ţării, a anunţat Ministerul Energiei, transmite Reuters....
Grup BVB. Profitul a crescut cu 68% în primele trei luni, până la 1,2 milioane lei
Grup BVB. Profitul a crescut cu 68% în primele trei luni, până la 1,2 milioane lei
Grupul BVB a raportat un profit net de 2,96 milioane de lei pentru primul trimestru din 2024, în creştere cu 68%, respectiv ...
Taiwan anunţă că a detectat 23 de avioane de luptă şi cinci nave de război chineze în jurul insulei
Taiwan anunţă că a detectat 23 de avioane de luptă şi cinci nave de război chineze în jurul insulei
Ministerul Apărării taiwanez a anunţat joi că a detectat 23 de avioane de luptă şi cinci nave de război chineze în ...
Discursul lui Putin de Ziua Victoriei: Rusia va face totul pentru a evita un conflict mondial, dar nu va permite nimănui să o ameninţe – Cele mai importante declaraţii
Discursul lui Putin de Ziua Victoriei: Rusia va face totul pentru a evita un conflict mondial, dar nu va permite nimănui ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia va face totul pentru a evita o ciocnire între puterile globale, ...