Legea parteneriatului public-privat, aprobată pe articole de plenul Camerei Deputaţilor

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, pe articole, proiectul de lege privind parteneriatul public-privat, ministrul Dan Şova arătând că actul normativ este necesar pentru că, deşi exista legea 178/2010, nu s-a făcut niciun proiect.
Economica.net - mar, 17 dec. 2013, 12:18
Legea parteneriatului public-privat, aprobată pe articole de plenul Camerei Deputaţilor

„Exista un vid legislativ, în ciuda faptului că noi avem o lege a parteneriatului public-privat 178/2010. În temeiul acelei legi nu s-a făcut niciun proiect până astăzi şi motivul pentru care nu s-a făcut niciun proiect este că însăşi legea bloca parteneriatele, pentru că interzicea participarea parteneriatului public la finanţarea investiţiei în PPP, ori practica europeană şi logica reglementării în PPP este tocmai ca autoritatea publică să fie cea care finanţează, dar pe terrmen foarte lung, după ce iniţial partenerul privat construieşte pe banii lui obiectivul de interes pentru comunitate”, a spus Dan Şova în plenul Camerei.

El a arătat că „avantajul mare al noii legi este că dă posibilitatea unei autorităţi centrale sau locale ca pe banii pe care îi are să facă mai multe obiective în acelaşi timp, să le termine rapid în loc să aştepte până i se aprobă creditele la bugetul de stat sau până are bani în buget”.

Proiectul de lege a fost criticat de către Alexandru Nazare (PDL), care a cerut fără succes retrimiterea actului normativ la comisie, pentru că ar deschide calea pentru încheierea unor contracte netransparente şi ar da atribuţii nejustificat de mari Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Proiectul de lege vizează reglementarea încheierii şi derulării parteneriatului public-privat şi reprezintă practic o nouă lege care reglementează acest domeniu.

Ca urmare a adoptării acestui proiect, se propune abrogarea Legii parteneriatului public-privat 178/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectul de lege a fost criticat vehement de către reprezentanţii PDL, pentru că ar deschide calea pentru încheierea unor contracte netransparente şi ar da atribuţii nejustificat de mari Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Propunerea legislativă prevede că, în cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, partenerul public, din proprie iniţiativă sau la solicitarea finanţatorilor proiectului, va putea înlocui partenerul privat.

Totodată, proiectul prevede că înlocuirea partenerului privat se poate face fără realizarea unei noi proceduri de atribuire, în anumite condiţii.

Potrivit propunerii legislative, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către persoane împuternicite în acest sens de către Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine va monitoriza şi supraveghea respectarea prevederilor acestei legi şi a actelor normative emise în aplicarea acesteia, putând lua orice măsuri prevăzute de lege pentru îndreptarea neconformităţilor constatate, se mai stipulează în propunerea legislativă.

Totodată, propunerea legislativă prevede şi faptul că procedurile de atribuire demarate în temeiul dispoziţiilor Legii nr.178/2010 privind parteneriatul public-privat, cu modificările şi completările ulterioare, în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a acesteia, încetează de drept.

Deputaţii urmează să dea tot marţi votul final asupra acestui proiect de lege.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele reacționează la războiul din Iran. Preţurile au crescut semnificativ luni
Gazele reacționează la războiul din Iran. Preţurile au crescut semnificativ luni
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au înregistrat o creştere semnificativă luni dimineaţa, în contextul în care războiul din Orientul Mijlociu a provocat îngrijorări......
Piața auto din România a rămas în declin și în februarie 2026
Piața auto din România a rămas în declin și în februarie 2026
Raportul lunar al DGPCI arată că, în februarie 2026, înmatriculările de mașini ni din România au continuat să se ...
TeraSteel investește peste 20 de milioane de euro într-o noua fabrică de panouri termoizolante la Lehliu-Gară
TeraSteel investește peste 20 de milioane de euro într-o noua fabrică de panouri termoizolante la Lehliu-Gară
TeraSteel a inaugurat sâmbătă, 28 februarie 2026, în Lehliu-Gară, cea mai modernă fabrică de panouri termoizolante ...
Copilul teribil al fenomenelor extreme revine în 2026. El Nino riscă să încălzească planeta şi mai mult în acest an
Copilul teribil al fenomenelor extreme revine în 2026. El Nino riscă să încălzească planeta şi mai mult în acest an
Fenomenul climatic natural El Nino ar putea reveni în a doua jumătate a anului 2026, existând riscul ca temperaturile ...