Guvernul rus vrea să crească cheltuielile bugetare de anul viitor până la suma de 383 de miliarde de dolari

Rusia intenţionează să îşi majoreze cheltuielile bugetare cu 25,8% anul viitor, până la 36.600 de miliarde de ruble (383 de miliarde de dolari), a anunţat vineri premierul Mikhail Mishustin, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 22 sept. 2023, 20:57
Guvernul rus vrea să crească cheltuielile bugetare de anul viitor până la suma de 383 de miliarde de dolari

Moscova şi-a majorat semnificativ cheltuielile din domeniul apărării, în urma invadării Ucrainei, iar cheltuielile sociale ar urma de asemenea să crească, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din martie.

Cheltuielile bugetare planificate pentru anul viitor sunt echivalentul a aproximativ 20,4% din PIB.

Planurile pentru 2024 prevăd un deficit bugetar redus, în timp ce veniturile sunt estimate la 35.000 de miliarde de ruble, a anunţat Mishustin la reuniunea guvernamentală televizată.

Guvernul discută planurile bugetare pentru următorii trei ani.

Bloomberg anunţa vineri că Rusia intenţionează în 2024 să îşi majoreze masiv cheltuielile din domeniul apărării, acestea urmând să ajungă la 6% din PIB, de la 3,9% din PIB în 2023 şi 2,7% din PIB în 2021.

Moscova şi-a dublat obiectivul pentru cheltuielile din domeniul apărării în 2023 la peste 100 de miliarde de dolari, anunţa Reuters în august, în urma sporirii costurilor războiului din Ucraina.

Creşterea costurilor cu războiul sprijină redresarea modestă a economiei ruse în acest an, în urma producţie industriale mai ridicate, dar conflictul a afectat deja finanţele publice, ducând la un deficit de aproximativ 24 miliarde de dolari, pe fondul scăderii veniturilor din exporturi.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, în ciuda greutăților logistice pe care le implică războiul din Ucraina,......
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor ...
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...