Două startup-uri medicale din România, printre cele 43 de companii selectate de Google în programe pentru dezvoltarea startup-urilor

Google a anunțat luni cele 30 de startup-uri din regiunea EMEA ce vor face parte din programul Google for Startups Growth Academy: AI for Health. Din selecție face parte și startup-ul medical românesc Rayscape, un asistent digital care folosește inteligența artificială pentru a ajuta medicii radiologi la interpretarea imaginilor medicale. Mai mult, Google a anunțat și cele 13 startup-uri ce vor face parte din primul său acelerator pentru startup-uri, AI First. Din selecție face parte și startup-ul românesc Zaya AI, ce oferă soluții digitale care ajută medicii la stabilirea unui diagnostic.
Lidia Neagu - lun, 25 sept. 2023, 18:46
Două startup-uri medicale din România, printre cele 43 de companii selectate de Google în programe pentru dezvoltarea startup-urilor

Google for Startups Growth Academy: AI for Health face parte din angajamentul Google de a sprijini inovația tehnologică și ecosistemul startup-urilor din regiunea EMEA. Acesta este primul dintr-o serie de programe prin intermediul cărora experți Google vor oferi mentorat fondatorilor de startup-uri care folosesc inteligența artificială pentru a rezolva unele dintre cele mai mari provocări ale societății.

Programul Google for Startups Growth Academy: AI for Health va începe pe 27 septembrie și va dura trei luni. Pe parcursul programului, startup-urile selectate vor participa la o serie de ateliere personalizate și vor colabora cu mentorii Google și experți din industrie pentru a găsi soluții care să-i ajute să-și crească afacerile și să dezvolte în mod responsabil soluții de asistență medicală cu ajutorul AI. Lista completă a celor 30 de startup-uri selectate în program poate fi găsită aici.

Primul accelerator Google for Startups: AI First este o colaborare unică între echipele Google Cloud și AI și are scopul de a sprijini startup-urile aflate în stadiu incipient. Acest program hibrid de 10 săptămâni va reuni 13 startup-uri din Europa și din Israel, care folosesc AI pentru a rezolva unele dintre cele mai presante probleme din lume (de la utilizarea inteligenței artificiale pentru a îmbunătăți asistența medicală până la dezvoltarea de noi modalități de combatere a schimbărilor climatice).

Pe lângă faptul că vor primi un mentorat de top și acces la tehnologia Google, startup-urile selectate vor avea în plus oportunitatea de a se alătura unei comunități de antreprenori cu interese similare, ce le va oferi sprijin, sfaturi și oportunități de colaborare și le va ajuta să-și accelereze creșterea. Lista completă a celor 13 startup-uri selectate poate fi accesată aici.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Opt oferte pentru noua mega-parcare de la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Lista companiilor care participă
VIDEO Opt oferte pentru noua mega-parcare de la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Lista companiilor care participă
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a primit opt oferte pentru construcţia unei noi parcări "Long Term", cu 4 niveluri şi 795 de locuri pentru staţionare, a anunţat CNAB, luni, printr-un......
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Impactul total generat de Lidl de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 15 ani, se ridică la 19,2 miliarde de euro, ...
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Cotaţiile ţiţeiului au urcat luni cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, al loviturilor ...
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această ...