Polonia ar putea introduce controale la graniţa cu Germania, pe fondul temerilor legate de migraţia ilegală

Polonia ar putea introduce controale la graniţa cu Germania pe fondul temerilor legate de creşterea numărului de migranţi ilegali, a declarat marţi noapte un purtător de cuvânt al guvernului pentru Polsat News, citat miercuri de DPA.
AGERPRES - mie, 27 sept. 2023, 11:42
Polonia ar putea introduce controale la graniţa cu Germania, pe fondul temerilor legate de migraţia ilegală

Marţi, Polonia a introdus controale asupra unor vehicule care trec graniţa slovacă şi despre care poliţiştii de frontieră bănuiesc că ar putea transporta migranţi ilegali, a anunţat ministrul de interne Mariusz Kaminski.

Slovacia se confruntă cu o creştere a migranţilor ilegali. Numărul migranţilor ilegali reţinuţi în Slovacia a crescut de nouă ori faţă de în urmă cu un an, la peste 27.000 în acest an, potrivit Ministerului de Interne de la Bratislava.

Între timp, Germania a anunţat marţi seară că va impune controale mai stricte la frontiera cu Polonia şi Republica Cehă pentru a ajuta la combaterea traficului de persoane.

„Ne temem că în orice moment va exista trafic din Italia”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez Piotr Muller pentru postul privat Polsat News, referindu-se la migranţii ilegali.

„De aceea, luăm în considerare unele controale la graniţa polono-germană pe partea noastră, pentru că ne temem de traficul ce va veni din Italia”, a explicat el.

Mii de migranţi îmbarcaţi în bărci în Africa de Nord au sosit în această lună în insula italiană Lampedusa.

Măsura Germaniei de a înăspri controalele la frontieră vine după ce cancelarul Olaf Scholz a cerut sâmbătă guvernului polonez să clarifice acuzaţiile despre un acord „vize contra bani pentru migranţi”.

Te-ar mai putea interesa și
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor legale și transformarea lor în procese HR clare, documentate și......
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea energetică națională
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea ...
Italia încearcă să menţină contractele de operare a hidrocentralelor din peninsulă în mâinile companiilor locale, ...
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania ...