Șeful Romgaz anunță că societatea va începe în următoarele luni săparea de noi sonde în zăcământul de la Caragele

Romgaz va continua încă doi ani investiţiile la zăcământul de la Caragele, unde va începe în următoarele luni săparea de noi sonde de mare adâncime, pentru a vedea "adevărul geologic la nivelul acestui proiect" considerat prioritar de către companie, a anunţat joi, directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, la Congresul Central - European al Gazelor Naturale, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 28 sept. 2023, 21:32
Șeful Romgaz anunță că societatea va începe în următoarele luni săparea de noi sonde în zăcământul de la Caragele

„Am încercat din partea companiei Romgaz să aducem claritate, care este evoluţia proiectului Caragele. Încă o dată, acest proiect este productiv din 2009, în 2019 a fost pusă în producţie prima sondă de mare adâncime în cadrul proiectului Caragele şi din anul 2021 este privit în compania Romgaz ca şi proiect prioritar”, a declarat Răzvan Popescu.

Directorul Romgaz estimează că este posibilă forarea de noi sonde la Caragele până la finalul acestui an.

„În acest moment avem în plan săparea a şase sonde de mare adâncime, care vor releva care este de fapt adevărul geologic la nivelul acestui proiect şi încă trei sonde contingente, ce urmează a fi forate. Probabil, forajul acestora va începe cel mai devreme în ultimele luni ale acestui an, începutul anului viitor. Avem în plan o infrastructură de suprafaţă. Sunt 55 de kilometri de conducte de aducţiune, staţie de uscare şi o staţie nouă de comprimare. Aceasta este perspectiva proiectului Caragele. Sunt alocate sume până la finalul anului 2025 în bugetul de investiţii al companiei „, a explicat directorul general al Romgaz.

Rezervele de gaze naturale de la Caragele au fost estimate la peste 30 de miliarde de metri cubi.

Congresul Central – European al Gazelor Naturale reuneşte joi şi vineri la Sibiu, specialişti români şi străini din domeniul energiei, reprezentanţi ai autorităţii centrale şi ai autorităţilor locale.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Buftea: Porr a ajuns la un stadiu al lucrărilor de peste 65%
Centura Buftea: Porr a ajuns la un stadiu al lucrărilor de peste 65%
Lucrările la Centura Buftea, construită de Porr, au ajuns la un stadiu de peste 65%, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii......
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările pe ultimul lot aflat în construcție au ajuns la 85%
Lucrările la lotul 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, ultimul aflat în construcție, au ajuns la 85%, anunță joi ...
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și îndeamnă pasagerii să-și recupereze banii de la procesatorul de plăți
Peste 11:000 de pasageri afectați: Dan Air a anulat biletele de avion pentru care Netopia a reținut 900.000 de euro și ...
Compania aeriană Dan Air a anunțat într-un comunicat de presă că rezervările pentru care Netopia nu a decontat banii, ...
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii şi tranziţia energetică – Ce își doreşte populaţia (sondaj Banca Europeană de Investiţii/Ipsos)
Românii doresc o tranziţie energetică care să reducă costurile, să crească autonomia şi să aducă beneficii pentru ...