Ungaria vrea să vândă active nestrategice pentru a cumpăra aeroportul din Budapesta

Ungaria intenţionează să vândă active nestrategice pentru a finanţa parţial achiziţionarea aeroportului internaţional din Budapesta, le-a spus luni jurnaliştilor ministrul Dezvoltării Economice Marton Nagy, în marja unei conferinţe de afaceri, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 02 oct. 2023, 14:36
Ungaria vrea să vândă active nestrategice pentru a cumpăra aeroportul din Budapesta

Pachetul de finanţare ar putea, de asemenea, include fonduri de la buget şi bani de la banca de dezvoltare, iar Guvernul se aşteaptă la finalizarea discuţiilor până la finalul anului, a adăugat oficialul ungar. Acesta nu a precizat ce active ar putea fi vândute, scrie Agerpres.

Premierul Viktor Orban şi-a exprimat dorinţa de a răscumpăra participaţiile deţinute de acţionarii străini la companiile considerate de interes „strategic” din Ungaria, aşa cum a făcut în sectoarele energiei şi media. Executivul de la Budapesta a depus în 2021 o ofertă non-angajantă de a prelua aeroportul din Budapesta însă procedurile au fost oprite ulterior din cauza inflaţiei ridicate şi a volatilităţii de pe pieţele financiare globale.

Luna trecută, Guvernul ungar a înaintat o nouă ofertă oficială pentru preluarea unui pachet de 51% din acţiunile aeroportului, iar acţionarii acestuia au decis să demareze discuţiile formale cu Executivul, a anunţat firma AviAlliance, care operează aeroportul din capitala Ungariei şi este şi cel mai mare acţionar.

Aeroportul internaţional din Budapesta a fost privatizat în 2005, iar acordul de concesionare, negociat pentru o perioadă de 75 de ani, asigură o poziţie puternică investitorilor străini, care au dreptul să colecteze aproape toate veniturile generate de serviciile aeroportuare.

Potrivit Bloomberg, valoarea tranzacţiei ar putea să se ridice la patru miliarde de euro, iar sursele susţin că Ungaria vrea să preia o participaţie de 51% via o companie de investiţii controlată de stat, în timp ce restul de 49% ar urma să fie preluat de un alt operator aeroportuar.

Graţie companiilor low-cost, Ungaria a devenit o destinaţie populară pentru călătorii.

Recent, aeroportul din Budapesta a anunţat că în 2022 a înregistrat un profit net de 76,6 milioane de euro şi venituri de 277,7 milioane de euro, după doi ani de pierderi, ca efect al pandemiei.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...