Temperaturile au spulberat recordurile în Spania. Luna octombrie a început cu un val de căldură

Începutul lunii octombrie din acest an a fost cel mai călduros în Spania de la debutul măsurătorilor, a anunţat luni agenţia naţională de meteorologie din această ţară (AEMET), în contextul în care aproape 40% dintre staţiile meteo spaniole au înregistrat temperaturi maxime de peste 32 grade Celsius, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 02 oct. 2023, 15:22
Temperaturile au spulberat recordurile în Spania. Luna octombrie a început cu un val de căldură

Acest început de toamnă le-a oferit totuşi până acum spaniolilor un mic răgaz după o vară cu patru valuri de căldură întinse pe durata a 24 de zile, parte a unui model global de creştere a temperaturilor, atribuit pe scară largă de oamenii de ştiinţă activităţilor umane.

„În majoritatea Peninsulei Iberice, temperaturile de la 1 octombrie au fost cu şapte până la 14 grade Celsius peste valorile normale din această perioadă a anului”, a declarat purtătorul de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo, care a adăugat că aproape 100 de recorduri locale au fost doborâte duminică.

Două oraşe din partea central-sudică a Spaniei, Badajoz şi Montoro, au doborât recordul în Spania continentală pentru luna octombrie, după ce au înregistrat temperaturi de 38 grade Celsius, respectiv de 38,2 grade Celsius. Precedentul record era de 37,5 grade Celsius şi fusese stabilit în oraşul Marbella în octombrie 2014.

Staţia meteorologică din legendarul Retiro Park din Madrid, ce are o vechime de un secol, şi-a egalat recordul pentru luna octombrie, care era de 30 de grade Celsius şi fusese stabilit în 1930.

„Amprenta schimbărilor climatice se manifestă prin faptul că astfel de perioade călduroase sunt de acum mai frecvente şi mai intense”, a declarat Ruben del Campo pentru televiziunea publică spaniolă (TVE).

El a adăugat că verile viitoare ar putea fi nu doar mai fierbinţi, ci şi mai lungi, extinzându-se până la mijlocul toamnei calendaristice, care este în mod tradiţional un anotimp mai blând şi ploios.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...