RetuRO va deschide la Bonţida primul Centru de numărare şi sortare a ambalajelor, pe 30 noiembrie

Primul Centru de numărare şi sortare a ambalajelor de băuturi, ce va face parte din Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), ar urma să fie deschis în judeţul Cluj, pe data de 30 noiembrie, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, RetuRO, administratorul SGR.
AGERPRES - lun, 02 oct. 2023, 15:46
RetuRO va deschide la Bonţida primul Centru de numărare şi sortare a ambalajelor, pe 30 noiembrie

Practic, în acest Centru, amplasat în interiorul parcului industrial Olympian din comuna Bonţida, se va realiza numărarea şi sortarea ambalajelor de băuturi colectate de la comercianţi, scrie Agerpres.

„Toate eforturile noastre sunt concentrate, în acest moment, asupra operaţionalizării sistemului SGR. Procesul de dezvoltare a punctelor de sortare şi numărare este în curs de desfăşurare, iar prioritatea noastră este să ne asigurăm că avem capacitatea necesară de a gestiona volumele de ambalaje care vor fi puse pe piaţă în fazele incipiente de funcţionare a sistemului. Contractarea şi pregătirea spaţiilor industriale necesare pentru implementarea Sistemului Garanţie-Returnare s-a dovedit o provocare, având în vedere noutatea absolută a sistemului, dar mai ales magnitudinea. Centrul din judeţul Cluj va fi pregătit pentru operare la sfârşitul lunii noiembrie, urmând o perioadă de 30 de zile de testare a echipamentelor instalate. Aici vor fi sortate anual şi trimise către reciclatori în jur de 800 milioane de ambalaje de băuturi. În ciuda tuturor provocărilor legate de implementarea SGR, rămânem ferm angajaţi în misiunea noastră de a pregăti România pentru cel mai mare proiect de economie circulară din istorie şi un viitor în care fiecare dintre noi contribuie la o Românie mai curată şi mai verde”, a declarat Gemma Webb, CEO şi preşedinte al Directoratului RetuRO.

Potrivit comunicatului citat, construcţia şi amenajarea spaţiului logistic aferent centrului, care va dispune de o suprafaţă totală de peste 4.700 de metri pătraţi, este în plină desfăşurare, urmând ca, în momentul finalizării acestei etape, să demareze instalarea echipamentelor de numărare şi sortare asigurate de furnizorul Anker Andersen A/S din Danemarca, care va livra către RetuRO 20 de maşini de numărat în această fază, capabile să sorteze aproximativ 6.500 de ambalaje/oră.

„Centrul din judeţul Cluj este programat pentru deschidere oficială în data de 30 noiembrie 2023. La centrul RetuRO din Bonţida vor fi transportate atât ambalajele de băuturi colectate manual, cât şi automat, prin echipamente de tip RVM. Ambalajele din sticlă vor fi numărate, sparte şi pregătite pentru reciclare. Ambalajele metalice (aluminiu şi oţel), dar şi cele din plastic vor fi numărate, sortate şi compactate pentru a fi trimise la firmele de reciclare. Compania desfăşoară, în acest moment, o campanie de recrutare de personal pentru toate cele 17 centre naţionale, obiectivul fiind de aproximativ 600 de angajaţi până în vara anului viitor, dintre care cel puţin 500 vor lucra în centrele de sortare şi numărare din întreaga ţară”, subliniază administratorul SGR

În total, SGR va funcţiona în România cu 17 centre la nivel naţional, unde RetuRO, în calitate de administrator SGR, va transporta ambalajele de băuturi colectate de la cei aproximativ 80.000 de comercianţi.

„Acestea vor fi numărate şi sortate pentru a fi transportate, apoi, către companiile de reciclare, în vederea producerii de materie primă reciclată, care va fi folosită la producţia de noi ambalaje de băuturi. Investiţia în toate cele 17 centre naţionale reprezintă cea mai mare parte din finanţarea 100% privată obţinută de RetuRo de la ING Bank, în cadrul unuia dintre cele mai mari credite private acordate în România pentru proiecte de mediu. Infrastructura SGR va fi dezvoltată treptat, până la jumătatea anului viitor, simultan cu creşterea volumului de ambalaje de băuturi puse pe piaţă de producători, returnate de consumatori şi colectate de comercianţi”, se menţionează în comunicat.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie ce funcţionează pe principiul „not for profit”, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi – Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%), şi un acţionar public, statul român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Din momentul implementării Sistemului, românii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, iar în schimb consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

Te-ar mai putea interesa și
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva echipei Miami Heat a lui LeBron James, au fost scoase la licitaţie....
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% ...
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...