Retailerul polonez Wittchen, care vinde genți, accesorii de călătorie și articole premium din piele, intră pe piața din România

Retailerul polonez Wittchen, unul dintre cei mai importanți comercianți de genți și accesorii de călătorie și articole premium din piele, intră pe piața românească cu un magazin în Parklake Shopping Center din București, după ce în decembrie a deschis primul magazin online.
Alina Stanciu - mar, 03 oct. 2023, 10:37
Retailerul polonez Wittchen, care vinde genți, accesorii de călătorie și articole premium din piele, intră pe piața din România

Wittchen, unul dintre cei mai importanți retaileri de genți și accesorii de călătorie și articole premium din piele, va deschide primul magazin din România în cadrul centrului comercial ParkLake din Bucuresti, dezvoltat de Sonae Sierra. Wittchen a închiriat un spațiu în cadrul proiectului printr-o tranzacție intermediată de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

România a devenit astfel a șasea piață pentru Wittchen care are majoritatea magazinelor în Polonia (97). Retailerul mai operează  7 unități în Cehia și 3 în Ungaria, precum și 10 unități în franciză în Ucraina. Compania comercializează genți, încălțăminte, articole de îmbrăcăminte din piețe, genți și articole de călătorie.

”Planul nostru de afaceri și extinderea pe piața din România vizează deschiderea de magazine în cele mai performante centre comerciale din țară, deoarece vedem multe oportunități de a deveni lider pe piață pe segmentul bunurilor premium la prețuri accesibile. După cum am văzut din rezultatele magazinului nostru online, deschis anul trecut în decembrie, există piață pentru produsele pe care le vindem. Cu excepția magazinului propriu online, produsele noastre sunt vândute pe 39 de piețe din Europa prin intermediul platformelor Amazon, Zalando etc  și cautăm în continuare noi oportunități de promovare a ofertei noastre de produse în întreaga Europă”, spune Daniel Andruszkiewicz, Commercial Director Wittchen.

„România este o piață atractivă pentru retailerii din Europa Centrală și de Est, o regiune în care antreprenorii locali au reușit să construiască mărci puternice cu prezență activă în Europa, inclusiv pe piața românească. În doar câțiva ani, marile grupuri de retail din regiune, în special cele din Polonia, au devenit jucători importanți pe piața românească. Acest succes încurajează alte companii, care încă nu sunt active în România, să-și extindă afacerile în această parte a Europei, iar Wittchen este doar unul dintre aceste exemple”, a declarat Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Percheziţii ale Parchetului European la un spital din România şi la sediul CJ Ilfov. Dosar despre achiţii publice în cadrul PNRR
Percheziţii ale Parchetului European la un spital din România şi la sediul CJ Ilfov. Dosar despre achiţii publice în ...
Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov a pus la dispoziţia Parchetului European toate documentele solicitate într-un dosar care priveşte achiziţiile publice aferente unui proiect finanţat prin Planul......
Anunţ de la Guvern – MIPE: România nu a transmis Comisiei Europene documentul privind Politica de Coeziune 2028-2034 şi nu a încălcat niciun termen
Anunţ de la Guvern – MIPE: România nu a transmis Comisiei Europene documentul privind Politica de Coeziune 2028-2034 ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) respinge informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ...
Ziua 11 – Noi atacuri ale SUA în Iran. Apărarea antiaeriană a fost activată la Teheran
Ziua 11 – Noi atacuri ale SUA în Iran. Apărarea antiaeriană a fost activată la Teheran
Statele Unite au lansat marţi o nouă serie de atacuri în Iran pentru "a unsprezecea noapte consecutivă", a anunţat armata ...
STB demarează miercuri programul de plecări voluntare. Câte salarii compensatorii oferă
STB demarează miercuri programul de plecări voluntare. Câte salarii compensatorii oferă
Societatea de Transport București (STB) va demara începând de miercuri programul de plecări voluntare, potrivit directorului ...