Ciucă: Sunt convins că există în prezent un plan prin care să putem să evităm suspendarea fondurilor europene

Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că este convins că, la nivelul ministerelor Finanţelor şi Fondurilor Europene, există, în momentul de faţă, un plan prin care România să poată evita suspendarea fondurilor europene din cauza unui deficit bugetar excesiv, menţionând că această decizie nu se ia "de azi pe mâine", iar măsurile pe care ţara noastră le-a luat până acum au fost în "deplină" coordonare cu Comisia Europeană.
AGERPRES - J, 05 oct. 2023, 12:47
Ciucă: Sunt convins că există în prezent un plan prin care să putem să evităm suspendarea fondurilor europene

„Este o decizie care se ia în baza unei analize la nivelul Comisiei Europene (…) şi această decizie nu se va lua de azi pe mâine, trebuie să avem toate datele finale agregate, vedem care sunt proiecţiile viitoare şi, mai mult decât atât, măsurile care s-au luat au fost în deplină conlucrare, coordonare cu CE şi sunt convins că la nivelul Ministerului de Finanţe, la nivelul Ministerului Fondurilor Europene există în momentul de faţă plan prin care să putem să evităm suspendarea fondurilor europene”, a explicat Ciucă, întrebat pe această temă, scrie Agerpres.

El a adăugat că deficitul bugetar este un subiect în discuţie, iar Guvernul, prin măsurile pe care şi le-a asumat, are nevoie să stopeze acest deficit.

„Deficitul este subiectul discuţiilor şi dezbaterilor, care trebuie să rezolvat. Avem nevoie ca prin măsurile pe care le-a asumat Guvernul să stopăm acest deficit, să putem să luăm decizii astfel încât economia României să poată să rămână în continuare… Luna septembrie este o lună unde nu se colectează foarte mulţi bani la buget. Ştim cu toţii, în octombrie va fi luna în care vom avea o colectare consistentă. Am discutat cu ministrul Finanţelor, am discutat şi cu premierul, este important ca, aşa cum am procedat şi până acum, să gestionăm foarte bine cheltuielile la nivelul aparatului de stat şi să găsim acele soluţii prin care să colectăm mai mulţi bani şi să combatem evaziunea fiscală, iar banii pe care îi colectăm să poată să fie investiţi aşa cum trebuie în economie”, a transmis Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului a menţionat că Guvernul va discuta în şedinţa de joi acte normative care vizează „în mod deosebit” eficientizarea aparatelor tehnice de la nivelul structurilor guvernamentale, pentru a se putea aplica măsurile cuprinse în legea pe care Executivul şi-a asumat răspunderea. „Celelalte măsuri fiscale fac obiectul modificării Codului fiscal, cum este el asumat prin PNRR”, a completat el.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
Pe Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, sistemul de iluminat este finalizat și se fac verificări pentru funcționarea acestuia, a anunțat miercuri seara Compania Națională de......
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
Avans considerabil, în ultima perioadă, la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, fiind ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul ...
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...