O asociere româno-bulgară a câștigat contractul de lărgire la patru benzi a sectorului din DN1A cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu şoseaua Chitila – Mogoşoaia

Asocierea româno-bulgară Maristar COM S.R.L. (lider) - Hydrostroy AD a câştigat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de lărgire la patru benzi a DN1A, sectorul cuprins dintre Centura Bucureşti şi intersecţia cu şoseaua Chitila - Mogoşoaia (judeţul Ilfov), a anunţat, joi, pe Facebook, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 05 oct. 2023, 17:41
O asociere româno-bulgară a câștigat contractul de lărgire la patru benzi a sectorului din DN1A cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu şoseaua Chitila - Mogoşoaia

Contractul are o valoare 61,56 de milioane de lei (fără TVA) şi este finanţat din Fonduri Europene Nerambursabile, iar câştigătorul licitaţiei are la dispoziţie două luni pentru proiectare şi 10 luni pentru execuţia lucrărilor.

Potrivit sursei citate, în cadrul contractului sunt prevăzute lucrări ce vor avea loc la intersecţia DN1A cu DNCB, după cum urmează: la sensul giratoriu existent, pentru a permite o capacitate şi o fluenţă mai mare a traficului, se vor amenaja benzi suplimentare de viraj la dreapta din DNCB (Otopeni) către DN1A (Mogoşoaia) şi din DN1A (Mogoşoaia) către DNCB (Chitila);

De asemenea, la intersecţia DN1A cu Şoseaua Chitila – Pădure se va realiza un sens giratoriu, pentru a permite o capacitate şi o fluenţă mai mare a traficului. Astfel, pe direcţia Bucureşti – Buftea se vor realiza două benzi de circulaţie, respectiv o bandă cu lăţimea părţii carosabile de patru metri dedicată pentru virajul la stânga sau mersul înainte prin sensul giratoriu. În plus, va mai fi vorba despre o bandă cu lăţimea părţii carosabile de cinci metri destinată mersului înainte fără a trece prin sensul giratoriu sau virajului dreapta, către Şoseaua Chitila – Pădure.

Pe relaţia Buftea – Bucureşti se va realiza o bandă de circulaţie cu lăţimea de cinci metri, dedicată pentru mersul înainte prin sensul giratoriu sau virajului de dreapta către Şoseaua Chitila – Pădure, iar pe ruta Buftea – Şoseaua Chitila – Pădure va fi construită o bandă cu lăţimea de cinci metri pentru virajul de dreapta.

În acelaşi timp, pe relaţia Şoseaua Chitila – Pădure – Buftea, va fi realizată o bandă de circulaţie cu lăţimea de patru metri pentru virajul de stânga sau virajul de dreapta către Bucureşti, prin sensul giratoriu, iar pe traseul Şoseaua Chitila – Pădure – Bucureşti va apărea o bandă de circulaţie cu lăţimea de şase metri, dedicată virajului de dreapta.

O altă lucrarea va fi efectuată la intersecţia DN1A cu Strada Valea Parcului, unde se va amenaja o bandă de viraj la stânga dinspre Bucureşti, pentru a putea permite o circulaţie fluentă către Buftea.

Oficialul CNAIR precizează că semnarea contractului va avea loc după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi după soluţionarea acestora.

Sursa foto: Facebook.com/CristianOvCPistol

Te-ar mai putea interesa și
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. Numai la cea de-a doua ediție 9 companii românești au intrat în proces de extindere internațională
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. ...
După cea de-a doua ediție a MoonShotX, organizat de Raiffeisen Bank România și InnovX, 9 companii au trecut deja la acțiuni concrete de internaționlizare. Piețele noi pe care au intrat......
FOTO Un nou mare parc în București. Studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect verde din Prelungirea Ghencea, aproape de finalizare
FOTO Un nou mare parc în București. Studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect verde din Prelungirea Ghencea, ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat marți că este aproape de finalizare studiul de fezabilitate pentru Parcul de la Sere, ...
Vânzări rezidențiale cu AI-ul. eVoost AI, o companie de inteligență artificială din Abu Dhabi, intră pe piața locală și vinde apartamente Hercesa
Vânzări rezidențiale cu AI-ul. eVoost AI, o companie de inteligență artificială din Abu Dhabi, intră pe piața locală ...
eVoost AI, compania de inteligență artificială din Abu Dhabi care administrează proiecte rezidențiale de peste 3,5 miliarde ...
Restricţiile impuse de Polonia şi Ungaria muncitorilor emigranţi dau bătăi de cap firmelor
Restricţiile impuse de Polonia şi Ungaria muncitorilor emigranţi dau bătăi de cap firmelor
Puşi în faţa unei alegeri între a supăra mediul de afaceri sau a provoca o reacţie negativă a opiniei publice, decidenţii ...