Alstom va livra luna viitoare către România prima ramă din cele 37 comandate – ARF. Cum arată primul tren nou după 20 de ani

Alstom va livra pe data de 25 noiembrie 2023 către România primul tren din cele 37 rame electrice RE-IR1, a informat vineri Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Noul tren ar urma să ajungă la București în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF, în vederea introducerii în exploatare comercială.
Ion Dobreanu - vin, 06 oct. 2023, 21:52
Alstom va livra luna viitoare către România prima ramă din cele 37 comandate - ARF. Cum arată primul tren nou după 20 de ani

Între 4 și 6 octombrie 2023, o delegație a Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) a efectuat o vizită tehnică la fabrica Alstom Konstal, de la Katowice (Polonia), în conformitate cu prevederile stabilite în contractul privind achiziția a 37 de rame electrice de lung parcurs, semnat de ARF și Alstom Ferroviaria SpA, în luna martie 2022.

Scopul principal al deplasării l-a reprezentat vizualizarea primei rame – Coradia Stream RE-IR 102 – aflată într-un stadiu avansat de producție, care urmează, după ce vor fi parcurse testele dinamice și statice, să fie livrată ARF, astfel încât acest tren să fie introdus în exploatare pe reţeaua feroviară din România.

În acest sens, responsabilii ARF au examinat conformitatea specificațiilor și solicitărilor incluse în Caietului de Sarcini cu procesul de fabricație a ramelor electrice, printre care enumerăm:
– verificarea unor subansamble principale, cum ar fi: caroseria, coridorul de intercomunicație, sistemele de boghiu și osii, invertoarele și motoarele de tracțiune, cuplele, pantograful, cabina de conducere și sistemul de uși pentru călători, instalația de frână;
– controlul sistemelor de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și 2, de monitorizare, înregistrare, informare a călătorilor, a instalației de încălzire și aer condiționat;
– analizarea datelor tehnice legate de îmbarcarea-debarcarea pasagerilor, astfel încât să fie asigurate accesibilitatea, confortul și siguranța acestora.

În cadrul acestei vizite au fost organizate ședințe de lucru cu furnizorul (Alstom) și supervizorul (Egis Rail), în vederea monitorizării stadiului real al livrării trenurilor electrice din seria ARF RE-IR1.

Un capitol important al vizitei tehnice l-a constituit identificarea elementelor și stabilirea aspectelor concrete cu furnizorul, privind calendarul de livrare, autorizare și testare a vehiculelor, conform prevederilor Directivei 2016/797, în condițiile în care acesta a semnalat o serie de greutăți pe care le-a întâmpinat pe lanțul de aprovizionare, fapt ce a dus la o anumită întârziere.

„Cu toate aceste impedimente, se preconizează ca, pe data de 25 noiembrie 2023, firma Alstom să livreze către România primul tren din cele 37 rame electrice RE-IR1, care va sosi la București, în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF, în vederea introducerii în exploatare comercială”, estimează reprezentanții ARF.

După finalizarea aceastei etape, urmează ca operatorul de transport feroviar de călători – selectat prin procedură competitivă – să înceapă operarea acestui serviciu public.

În perioada următoare, MTI și ARF vor derula o consultare publică pentru a stabili numele comercial al noului serviciu de transport feroviar de călători al României.

Astfel, în cursul anului 2024, pe măsură ce restul trenurilor Alstom vor fi livrate (după finalizarea producției și a tuturor procedurilor legale europene și naționale), se vor introduce noi servicii de transport, pe rutele magistrale electrificate ale României, mai spun cei de la ARF

Aceștia amtintesc că valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2,42 miliarde de lei fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat.

𝗣𝗿𝗶𝗺𝘂𝗹 𝘁𝗿𝗲𝗻 𝗱𝘂𝗽𝗮 𝟮𝟬 𝗮𝗻𝗶
Rama ce urmează să fie livrată de Alstom reprezintă primul tren nou achiziționat de România în ultimii 20 de ani, de la momentul achiziționării ultimelor trenuri, Săgețile Albastre. Acest tren este unul electric, se află în etapa finală de producție și va fi livrat până la sfârșitul acestui an. După livrarea în România, acest tren va intra în circulație, cu călători, pe linia feroviară CFR București – Constanța, a precizat secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Noile trenuri vor fi introduse pe următoarele rute:
– București Nord – Constanța
– București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
– București Nord – Brașov – Cluj
– Brașov – Deda – Cluj
– București Nord – Brașov
– București Nord – Iași
– București Nord – Suceava
– București Nord – Galați
– București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria
– București Nord – Craiova – Timișoara – Arad
– Cluj – Timișoara
– Cluj – Suceava – Iași

FOTO: Facebook ARF

Te-ar mai putea interesa și
FT: Chinezii de la BYD vor să depăşească la vânzări de mașini electrice Volkswagen, Tesla şi Stellantis în Europa, până în 2030
FT: Chinezii de la BYD vor să depăşească la vânzări de mașini electrice Volkswagen, Tesla şi Stellantis în Europa, ...
BYD vrea să depăşească Volkswagen, Tesla şi Stellantis şi să devină în acest deceniu cel mai mare vânzător de vehiculele electrice pe baterii (BEV) din Europa, a afirmat Michael Shu,......
ONRC: 1.675 de soicietăți cu capital străin au fost înființate în primul trimestru în România
ONRC: 1.675 de soicietăți cu capital străin au fost înființate în primul trimestru în România
Un număr de 1.675 societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România, în primele trei luni din 2024, în ...
Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro, la extragere de duminică
Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro, la extragere de duminică
Un report cumulat care depăşeşte 9,46 milioane de lei (peste 1,9 milioane de euro) este în joc la extragerea Noroc de ...
Cod galben de ploi și vijelii în 14 județe, duminică. Vreme rece în București până luni dimineata.
Cod galben de ploi și vijelii în 14 județe, duminică. Vreme rece în București până luni dimineata.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică ...