Ciolacu: Doresc ca amendamentele de lege privind pensiile speciale să treacă în următoarele două săptămâni, astfel încât să putem închide cererea de de plată numărul 3 din PNRR

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că îşi doreşte ca amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale să fie adoptate în Senat şi Camera Deputaţilor în următoarele două săptămâni de zile, astfel încât să poată fi închisă cererea de plată numărul trei aferentă Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 07 oct. 2023, 16:14
Ciolacu: Doresc ca amendamentele de lege privind pensiile speciale să treacă în următoarele două săptămâni, astfel încât să putem închide cererea de de plată numărul 3 din PNRR

El a fost întrebat, sâmbătă, la sediul PSD, după şedinţa BPN al partidului, dacă s-a stabilit ceva legat de proiectul privind pensiile speciale.

„Săptămâna viitoare vreau să intru cu amendamentele în Senat şi în Camera Deputaţilor. O să am această discuţie şi pe forma amendamentelor. Am avut de dimineaţă cu preşedintele Comisiei de muncă, cu domnul Solomon Adrian de la Camera Deputaţilor, am avut discuţiile cu liderii de grup, cu preşedintele Camerei. Doresc ca în următoarele două săptămâni aceste amendamente la pensiile speciale să le trecem prin Parlament şi să vedem dacă mai este atacată de Înalta Curte legea astfel încât să închidem cererea de plată numărul 3”, a declarat Marcel Ciolacu.

Pe subiectul priorităţilor legislative ale social-democraţilor, senatorul Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD a făcut, la rândul său, o serie de precizări la finalul şedinţei BPN al formaţiunii.

„A fost o şedinţă normală de Birou Permanent Naţional în care domnul prim-ministru a informat despre priorităţile Guvernului. În acelaşi timp s-a discutat despre priorităţile legislative din următoarea perioadă, astfel încât să ne închidem şi jaloanele, cum este vorba de pensiile speciale, pe care vom discuta amendamentele ajunse în Parlament în perioada imediat următoare. Avem, de asemenea, Legea jocurilor de noroc, Legea parteneriatului public-privat. Sunt mai multe priorităţi la care trebuie să ne gândim”, a declarat senatorul Lucian Romaşcanu.

Purtătorul de cuvânt al PSD a precizat că „până la finalul lunii, pensiile speciale vor fi adoptate în Parlament”, răspunzând astfel unei întrebări în acest sens adresate de jurnalişti.

Curtea Constituţională a admis joi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul. Astfel, Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat, joi, că legea care interzice cumulul pensiei cu salariul condiţionează dreptul la pensie de neexercitarea dreptului la muncă, limitându-l până la anihilare.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...