„Regenerabilii” cer din nou statului să asigure o concurență loială în accesul la terenuri pentru proiecte

Asociația „Romanian Photovoltaic Industry Association” (RPIA) și Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA), reprezentând producători, dezvoltatori și prestatori de servicii și echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de aproximativ 4.5 GW, cer autorităților asigurarea unor condiții de concurență echitabilă pentru toți dezvoltatorii de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, potrivit unui comunicat de presă comun
Mihai Nicuţ - lun, 09 oct. 2023, 12:04

RPIA și RWEA, alături de alte asociații de profil au sesizat, în repetate rânduri, caracterul neconcurențial al concesionării directe a terenurilor administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS) către companii aflate în portofoliul statului, care contravine legislației naționale și europene, arată asociațiile

“În contextul în care, din 2022, investitorii privați pot dezvolta proiecte doar pe suprafețe de sub 50 de hectare (maxim 42 MW) în baza interpretării restrictive a legii fondului funciar de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri pentru bunurile proprietatea publică a statului, care favorizează entitățile și societățile unde statul este acționar majoritar, este profund anticoncurențial. Este imperios ca o astfel de schimbare legislativă, cu impact asupra unei piețe unde competiționează liber tipuri distincte de entități și societăți, să respecte normele naționale și europene”, arată comunicatul.

“RPIA și RWEA reiterează că încercările repetate de modificare a cadrului legislativ descurajează investițiile și, implicit, afectează atingerea țintelor de neutralitate climatică asumate de România, ca urmare a mesajului pe care îl transmit actorilor privați. Astfel de măsuri trebuie să respecte principiul transparenței și al concurenței loiale, ceea ce implică organizarea unor licitații publice pentru atribuirea concesiunilor și a dreptului de superficie, sau, cel puțin, definirea unor criterii de selecție clare și nediscriminatorii; o negociere directă între ADS și anumite companii selectate nu este în măsură să asigure astfel de condiții echitabile de concurență.

Subliniem că încadrarea proiectelor ce urmează să fie realizate de companii de stat (sau private, unde statul este acționar majoritar) în categoria obiectivelor de investiții de interes național implică facilitarea procesului de avizare, nu atribuirea directă a terenurilor sau a dreptului de superficie”, mai arată comunicatul.

“Atingerea țintelor de neutralitate climatică rămâne un deziderat comun al mediului public și privat. Reiterăm, pe această cale, că RPIA, RWEA și industriile conexe nu se opun realizării unor astfel de proiecte, ci solicită asigurarea unor condiții de concurență echitabilă pentru toți dezvoltatorii de capacități de producere a energiei din surse regenerabile, ceea ce se poate realiza prin eliminarea barierei de 50 de hectare si prin invitarea tuturor părților interesate să participe la un proces transparent și competitiv de atribuire de suprafețe de teren aflate în proprietatea statului”, conchid cele două asociații

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...