Comisia Europeană suspendă toate ajutoarele acordate palestinienilor

Uniunea Europeană a suspendat toate plăţile pentru ajutoarele de dezvoltare care erau adresate palestinienilor şi a decis să îşi reevalueze toate programele în derulare, a anunţat luni comisarul european Oliver Varhelyi (foto), citat de AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 09 oct. 2023, 17:31
Comisia Europeană suspendă toate ajutoarele acordate palestinienilor

„Toate plăţile au fost suspendate imediat, toate proiectele revizuite, toate bugetele proiectelor, inclusiv pentru 2023, amânate până la noi ordine, reevaluare a întregului program”, a precizat comisarul ungar pentru Vecinătate şi Extindere pe reţeaua X (ex-Twitter).

El a spus că actualul program de asistenţă pentru dezvoltare se ridică la 691 de milioane de euro, fără a da detalii.

„Amploarea terorii şi brutalităţii împotriva Israelului şi a poporului său marchează un punct de cotitură. Nu este posibil să ne comportăm ca şi cum nu s-a întâmplat nimic”, a declarat comisarul, în ajunul unei reuniuni extraordinare de urgenţă a miniştrilor de externe din UE, convocată în urma atacului Hamas asupra Israelului.

Uniunea Europeană, unul dintre cei mai mari susţinători financiari ai palestinienilor, intenţiona să cheltuiască aproximativ 1,2 miliarde de euro între 2021 şi 2024 pentru a finanţa proiecte, în special în educaţie sau sănătate.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Comisiei a subliniat luni că UE nu finanţează „direct sau indirect” Hamas, care conduce Fâşia Gaza şi este considerată de Uniunea Europeană o organizaţie teroristă.

Peste 700 de persoane au fost ucise în sudul Israelului de când Hamas a lansat sâmbătă o ofensivă militară din Fâşia Gaza.

În Fâşia Gaza, loviturile armatei israeliene au ucis cel puţin 560 de persoane începând de sâmbătă, potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor locale.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor legale și transformarea lor în procese HR clare, documentate și......
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea energetică națională
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea ...
Italia încearcă să menţină contractele de operare a hidrocentralelor din peninsulă în mâinile companiilor locale, ...
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania ...