Tudora, Elcen: Investiţiile pe care le-am făcut sunt cârpeli, pentru a menţine un nivel cât de cât ridicat de confort în casele bucureştenilor

Investiţiile făcute la ELCEN pentru a asigura un nivel de confort cât de cât ridicat în casele din Bucureşti sunt cârpeli şi sper să trecem iarna aceasta cu bine, a declarat, marţi, directorul general adjunct al companiei, Adrian Tudora.
AGERPRES - mar, 10 oct. 2023, 14:12
Tudora, Elcen: Investiţiile pe care le-am făcut sunt cârpeli, pentru a menţine un nivel cât de cât ridicat de confort în casele bucureştenilor

„Eu sper să trecem iarna aceasta cu bine. Din păcate, investiţiile pe care le-am făcut, sunt dur, dar aş putea spune că sunt cârpeli, astfel încât să putem să continuăm activitatea ELCEN şi să menţinem cât de cât un nivel ridicat de confort şi în casele din Bucureşti şi, de ce nu, să avem şi un aport la Sistemul Energetic Naţional”, a spus Adrian Tudora la conferinţa „Investim şi acţionăm responsabil în energie”, organizată de InvestEnergy.

Acesta a subliniat că ELCEN are o provocare, pentru „a se menţine totuşi deasupra nivelului apei”, şi anume aceea de a păstra un nivel tehnic care să asigure continuitatea activităţii. Totodată, prin schimbarea cerinţelor de mediu, compania ar trebui să facă investiţii în modernizarea cazanelor de apă pe care le are în toate centralele sale, astfel încât, în prezent, sunt cazane care funcţionează în limitele impuse de mediu.

„Totodată, am pus în funcţiune, în prima parte a perioadei de insolvenţă, 200 de gigacalorii în două cazane de apă fierbinte şi vreau să anunţ pe această cale că în acest sezon o să avem în plus 400 de gigacalorii, o să avem punerea în funcţiune a patru cazane de apă fierbinte în centralele noastre. A fost o provocare mare, fiindcă toată perioada de insolvenţă nu am avut acces la finanţare. Dar provocarea mai mare începe de acum încolo şi anume este nevoie de înlocuirea tuturor capacităţilor, mai puţin la CET Vest, unde avem o centrală modernă în cogenerare de înaltă eficienţă, ciclu combinat. În schimb, în celelalte centrale va trebui să schimbăm toate instalaţiile şi toate echipamentele cu unele noi, moderne. Aici sunt câteva aspecte pe care trebuie să le avem în vedere şi anume finanţarea nerambursabilă, fiindcă din păcate sunt sume şi valori foarte mari. Totodată, trebuie să avem în vedere faptul că la nivelul Bucureştiului avem nevoie de capacităţi foarte mari, vorbim de sute de gigacalorii, megawaţi termici şi megawaţi electrici. De aceea, provocarea este imensă”, a explicat Tudora.

Potrivit acestuia, ELCEN „şi-a făcut într-o oarecare măsură temele” şi, în perspectiva ieşirii din insolvenţă, a început şi a contractat, a şi elaborat studii de fezabilitate pentru capacităţi în cogenerare de înaltă eficienţă, în ciclu combinat la CET Sud şi la CET Grozăveşti. De asemenea, are în vedere implementarea unor motoare termice la CET Progresu, care să confere un pic de flexibilitate în funcţionare.

„La Progresu acum avem echipamente în contrapresiune, unde funcţionarea lor este dictată de răspunsul din reţeaua de termoficare. Deci, acolo ne trebuie un pic de flexibilitate. Ştim că ELCEN are tradiţie în zona de producere de energie electrică şi termică, de aceea e poate şi puţin conservatorism la nivelul ELCEN. De asemenea, şi eu mi-am început activitatea de multă vreme în cadrul companiei şi probabil am fost infestat de acest microb. De aceea, consider că tranziţia trebuie să aibă în vedere gazul natural, având în vedere că avem resurse. Eu zic că tranziţia, cel puţin la nivelul Bucureştiului, trebuie făcută cu gaz natural, prin tehnologii mature pe care ştim să le exploatăm, ştim să le stăpânim şi ştim cât de cât să le şi implementăm, deşi, din păcate, n-au mai fost implementate de foarte mulţi ani proiecte de acest gen”, a susţinut directorul adjunct al ELCEN.

Te-ar mai putea interesa și
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o problemă de adecvanţă, mai ales în orele de seară, chiar dacă, până......
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către ...