FMI și-a modificat în jos prognoza privind evoluția economiei chineze, ca urmare a slăbiciunii sectorului imobiliar

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit miercuri previziunile privind creşterea economiei Chinei în 2023 şi 2024, spunând că redresarea "pierde avânt" şi citând slăbiciunea cu care se confruntă sectorul imobiliar al ţării, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 oct. 2023, 21:20
FMI și-a modificat în jos prognoza privind evoluția economiei chineze, ca urmare a slăbiciunii sectorului imobiliar

A doua economie mondială ar urma să înregistreze un avans de 5% anul acesta şi de 4,2% anul viitor (faţă de o creştere de 5,2% şi, respectiv, 4,5% previzionată în aprilie).

„În China, redresarea îşi pierde avântul, indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI – considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei) a scăzut în perioada aprilie-august, iar condiţiile din sectorul imobiliar se deteriorează şi mai mult”, se arată în raportul FMI.

Instituţia se aşteaptă pe termen scurt la o corectare prelungită a pieţei imobiliare din China, „care va duce la presiuni financiare ridicate asupra dezvoltatorilor imobiliari şi la o deteriorare mai extinsă a calităţii activelor”, şi la reducerea ritmului de creştere a economiei până în 2025.

Perspectivele din 2023 pentru regiunea Asia – Pacific sunt mai bune, FMI numind-o „cea mai dinamică regiune în acest an”. Instituţia şi-a menţinut previziunile anterioare privind o creştere a economiei regiunii de 4,6% în 2023 şi la 4,2% în 2024.

Dezinflaţia este o veste bună pentru Asia, regiune care, excluzând Japonia, ar urma să revină la ţintele de inflaţie ale băncilor centrale până la finalul anului. „Aceste evoluţii pun Asia înaintea restului lumii, care, în general, nu va vedea o revenire la ţinta de inflaţie până cel puţin în 2025”, se arată în raportul FMI.

Instituţia avertizează că: „băncile centrale trebuie să se asigure, prin politicile adoptate, că inflaţia revine la ţintele adecvate în mod durabil. Deşi înăsprirea politicii monetare poate afecta stabilitatea financiară, întărirea supervizării financiare, monitorizarea vigilentă a riscurilor sistemice şi modernizarea condiţiilor de insolvenţă sunt esenţiale”.

Conform datelor oficiale publicate miercuri de Biroul Naţional de Statistică, Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu 4,9% în perioada iulie-septembrie 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 4,4%. De la un trimestru la altul, PIB-ul Chinei a crescut cu 1,3% în trimestrul al treilea, accelerând de la un avans revizuit de 0,5% în trimestrul al doilea şi peste estimările analiştilor referitoare la o creştere de 1%.

Economia chineză a încetinit în trimestrul al doilea al acestui an, afectată de criza din sectorul imobiliar şi datoriile uriaşe acumulate după un deceniu de investiţii mari în infrastructură. Ca răspuns la încetinirea economiei, autorităţile de la Beijing au introdus în ultimele săptămâni un set de măsuri, inclusiv mai multe cheltuieli pentru lucrări de interes public, reducerea dobânzilor, relaxarea condiţiilor pe piaţa imobiliară şi eforturi destinate consolidării sectorului privat.

Accelerarea ritmului de creştere în trimestrul al treilea sugerează că ţinta de creştere pe anul 2023, de aproximativ 5%, este posibil să fie atinsă.

Anul trecut, Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat un avans de 3%, departe de ţinta oficială de 5,5%, şi unul din cele mai slabe ritmuri de creştere înregistrate de ţara asiatică în ultimele patru decenii.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...