Germania face în continuare tranzacţii cu gaze ruseşti, alfel riscă penalităţi de 10 miliarde de euro

 O companie deţinută de statul german continuă să livreze gaze naturale lichefiate ruseşti spre India, în condiţiile în care anularea contractului ar putea să îi coste pe contribuabili mai multe miliarde de euro, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - vin, 20 oct. 2023, 15:46
Germania face în continuare tranzacţii cu gaze ruseşti, alfel riscă penalităţi de 10 miliarde de euro

Firma SEFE, fosta divizie a grupului rus Gazprom naţionalizată anul trecut de Guvernul german, continuă să îşi îndeplinească atribuţiile care îi revin în cadrul unui contract pe 20 de ani, semnat în 2018, privind livrarea de gaze naturale lichefiate ruseşti de la facilitatea Yamal, au dezvăluit sursele. Tot firma SEFE are un contract separat pentru a a aproviziona cu gaze lichefiate compania GAIL Ltd controlată de statul indian. Bloomberg subliniază faptul că aceste livrări de gaze naturale lichefiate ruseşti nu sunt vizate de sancţiunile internaţionale.

În cazul în care firma SEFE ar decide să încalce contractul semnat în 2018, asta ar costa Berlinul cel puţin 10 miliarde de euro sub formă de daune şi penalităţi, adică o sumă mai mare decât cea plătită de Guvernul german pentru naţionalizarea companiei, susţin sursele.

Prevederile contractului stipulează că firma germană este obligată să plătească pentru gazele ruseşti, indiferent dacă le transportă sau nu. Dacă SEFE ar decide să nu transporte gazele ruseşti, Moscova ar putea vinde marfa în altă parte şi să solicite în continuare SEFE să plătească sumele datorate, ceea ce nu ar face decât să majoreze profitul Rusiei, explică Bloomberg.

În pofida promisiunilor Europei de a nu mai depinde de combustibilii fosili ruseşti, după invadarea Ucrainei, mai multe state membre UE au început să importe cantităţi record de gaze naturale lichefiate ruseşti în 2013. ONG-ul Global Witness a informat în luna august că Spania şi Belgia se numără printre cei mai mari importatori mondiali de gaze naturale lichefiate ruseşti.

În schimb, Europa a reuşit să îşi reducă importurile de gaze naturale ruseşti livrate prin conducte, astfel că în decursul unui singur an ponderea gazelor ruseşti în mixul energetic al UE a scăzut de la 40%, până la 10%.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...