Noile Mini Cooper şi Countryman intră oficial în vânzare

Prezentate oficial cu ocazia expoziției auto de la Munchen din această toamnă, noile generații Mini Cooper și Countryman pot fi deja comandate, inclusiv în România.
Robert Stan - D, 22 oct. 2023, 21:52
Noile Mini Cooper şi Countryman intră oficial în vânzare

Un nou design, în special pentru Conutryman, noi tehnologii și noi trenuri de rulare, ajută modelele Cooper și Countryman al mărcii Mini să se mențină în pas cu vremurile și, chiar mai mult, să privească încrezător către viitor.

Noile modele sunt definite de un nou limbaj de design elegant şi simplu. „Charistmatic Simplicity”, o dezvoltare sustenabilă care foloseşte mai multe materiale reciclate, interior „vegan” și elimină cromul, la care se adaugă soluţii moderne de propulsie care folosesc tehnologia BMW Group de generaţia a cincea pentru sisteme de propulsie, dar și o nouă interfaţă susţinută de primul ecran OLED rotund din industrie şi sistemul de opereare Mini 9, sunt doar câteva dintre caracteristicile noii familii Mini.

Așa cum ați aflat deja din articolele publicate de Economica.net chiar de la IAA Mobility, într-o discuție purtată la evenimentul de prezentare al noilor modele Mini, Stefan Floech, Senior VP Mini & BMW Compact Class, ne-a explicat că, în cazul celui mai mic model Mini, Cooper, ținta a fost păstrarea tradiției, dar și a așanumitului „go-kart feeling”, iar Countryman a crescut în dimensiuni și a primit un design mai percutant atât pentru a își demonstra apartenența la segmentul SUV, cât și pentru a fi privit ca un vehicul de familie în toată puterea cuvântului. Totodată, ambele modele au primit o tehnologie mult avansată care să le poarte cu succes în era digitalizării și au fost astfel dezvoltate încât să aibă o amprentă cât mai redusă asupra mediului.

„Cu propulsia electrică şi designul purist, noul Mini Cooper se potriveşte perfect pentru un stil de viaţă urban. În cea de-a cincea generaţie Cooper combinăm ADN-ul Mini tradiţional cu tehnologia inovatoare, de avangardă, permiţând în acelaşi timp plăcerea condusului fără emisii locale”, a declarat Stefanie Wurst, directorul mărcii Mini.

Tot șefa mpărcii britanice deținută de grupul german BMW, a menționat și că prin prezentarea „Mini Countryman, cel mai mare model din noua sa familie de automobile, marca trece într-o eră a mobilităţii electrice fără emisii la nivel local. De asemenea, primul Mini care va fi fabricat în Germania oferă cel mai înalt nivel de compatibilitate cu mediul în producţie. Versatilitatea şi propulsia electrică puternică îl fac partenerul perfect în oraş, precum şi pentru aventurile extraurbane”.

Acum, la doar câteva săptămâni după prezentarea la expoziția auto de la Munchen, Mini Cooper și Countryman pot fi comandate pe mai multe piețe, inclusiv cea din România.

Motorul electric de 135 kW/184 CP al Mini Cooper E generează un cuplu de 290 Nm, asigurând automobilului o accelerație de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde. Cu o putere de 160 kW/218 CP, Cooper SE sprintează de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde, având un cuplu maxim de 330 Nm. Autonomia determinată conform ciclului de testare WLTP este de până la 305 de kilometri pentru Cooper E pe baza bateriei de înaltă tensiune cu o capacitate de 40,7 kWh. La Cooper SE, autonomia calculată creşte până la maximum 402 kilometri datorită unei capacităţi a bateriei de 54,2 kWh. În România, Mini Cooper E, model integral electric, costă, cu TVA, 31.748 euro. Mini Cooper SE are un preț de bază de 35.641 euro. Amble prețuri menționate nu includ suportul programului Rabla Plus.

Deocamdată, noul Mini Countryman este disponibil în două versiuni alimentate cu benzină, urmând ca portofoliul să fie extins cu sistemul de propulsie electric. Ca atare, varianta Countryman C costă, cu TVA, 36.474 de euro, în timp ce Countryman John Cooper Works ALL4 are un preț de 52.420 de euro.

Citește și:
– Mini începe schimbarea de generații cu Cooper și Countryman. Urmează Aceman
– IAA Mobility Munchen 2023: Demonstrație de forță a BMW

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Concelex și turcii de la Biskon au depus contestații pentru lotul 3, după ce spaniolii de la FCC au fost desemnați câștigători
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Concelex și turcii de la Biskon au depus contestații pentru lotul ...
Compania Națională de Investiții Rutiere informează că, până miercuri, 15 aprilie 2026, la contractul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 3 Lețcani (DN 28) - DN 24 (Iași) al......
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
KMG International (Rompetrol) a integrat recent un nou sistem informatic de retail care deservește întreaga rețea de stații ...
Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili în ţările Uniunii Europene
Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili ...
Uniunea Europeană a avertizat miercuri statele membre că pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare ...
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Retragerile online nu mai durează zile întregi. Noile aplicații financiare au redus timpul la câteva secunde, deci regulile ...