Comisia Europeană va prezenta în 8 noiembrie o evaluare a candidaturii la UE pentru Ucraina

În raportul anual privind progresele ţărilor care doresc să adere la UE, pe care îl va prezenta în 8 noiembrie, Comisia Europeană va include o evaluare a candidaturii Ucrainei, au declarat agenţiei Reuters trei oficiali.
AGERPRES - mie, 25 oct. 2023, 12:45
Comisia Europeană va prezenta în 8 noiembrie o evaluare a candidaturii la UE pentru Ucraina

La summitul Uniunii din 14-15 decembrie, liderii din cele 27 de state membre vor decide dacă se deschid negocieri oficiale de aderare cu Ucraina; Reuters menţionează că acesta este un obiectiv prioritar pentru Kiev, în contextul războiului de apărare împotriva invaziei ruse, scrie Agerpres.

Agenţia citată apreciază marţi că se aşteaptă o recomandare pozitivă din partea Comisiei, eventual cu condiţii suplimentare privind drepturile minorităţilor – problemă ridicată de Ungaria – şi combaterea corupţiei.

În 9 octombrie, o evaluare a Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei consemna că cele mai recente amendamente la legea ucraineană a minorităţilor naţionale constituie un progres, însă mai sunt necesare şi altele. Potrivit Reuters, Comisia Europeană îşi va alinia raportul cu opinia organizaţiei respective pentru drepturile omului; printre cele 47 de state membre ale Consiliului sunt şi multe din UE.

Referitor la celelalte candidaturi la UE, un oficial european a apreciat săptămâna aceasta că şi Republica Moldova ar putea beneficia de o recomandare similară cu cea pentru Ucraina, în timp ce situaţia Georgiei este încă indecisă, această ţară neavând încă statutul oficial de candidată obţinut de Kiev în iunie anul trecut, la scurt timp după ce Rusia a declanşat războiul.

Pentru orice decizie de extindere a Uniunii Europene este necesar acordul tuturor statelor membre, dificil de obţinut – conform unor oficiali şi diplomaţi europeni – în cazul ţărilor din Balcanii de Vest. Această regiune ar putea primi, potrivit aceloraşi surse, asistenţă financiară suplimentară; summitul UE din decembrie urmează să decidă şi rectificarea bugetară necesară în acest scop.

Propunerea Comisiei este să se prevadă 50 de milioane de euro pentru sprijinirea Ucrainei până la sfârşitul lui 2027 şi să se aloce alte 15 miliarde pentru gestionarea imigraţiei ilegale.

Şi deciziile privind bugetul necesită unanimitate în cadrul UE, iar unele state membre au cerut să crească cheltuielile pentru combaterea efectelor dezastrelor naturale, cum ar fi incendiile de vegetaţie şi inundaţie, mai arată sursele Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter în viitorii specialiști
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter ...
Peste 400 de studenți din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj și Universității Tehnice Cluj au candidat în această vară pentru unul dintre cele mai ample programe de internship......
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, ...
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...