CIS Gaz semnează un memorandum de cooperare cu Town Gas, cea mai mare companie de distribuție de gaze naturale din Egipt

CIS Gaz, unul dintre cei mai importanți jucători activi în industria gazelor naturale din România, continuă procesul de expansiune și consolidare a prezenței în Egipt, și semnează un memorandum de cooperare cu Town Gas, cea mai mare companie de distribuție gaze din Egipt, prin care cele două companii vor susține în comun proiecte reciproc avantajoase în domeniul transportului gazelor naturale, arată un comunicat al companiei.
Mihai Nicuţ - J, 26 oct. 2023, 10:34
CIS Gaz semnează un memorandum de cooperare cu Town Gas, cea mai mare companie de distribuție de gaze naturale din Egipt

CIS Gaz a participat, în perioada 9-11 octombrie, cu sprijinul Ambasadei României în R. A. Egipt, la discuții ample cu două dintre cele mai importante societăți egiptene din domeniul energetic, Town Gas și EGAS, care dezvoltă proiecte complexe din sectorul energetic public și privat, în zone precum Cairo (stația de alimentare cu gaze a cartierului New Cairo, operată de Town Gas) sau Alexandria (stația de alimentare cu gaze naturale a orașului Alexandria, operată de Town Gas).

Împreună cu EGAS, compania națională care operează rețeaua de transmisie de gaze naturale din Egipt, s-au analizat variante de finalizare a proiectului Hayah Karima, derulat de către guvernul egiptean, în cadrul căruia CIS Gaz este furnizor de echipamente fabricate în România, arată comunicatul.

Hayah Karima este un proiect național derulat de către statul egiptean prin care peste 1.400 de sate vor fi racordate la rețeaua de gaze naturale.

„Strategia noastră pe termen lung are ca pilon central extinderea prezenței pe piețe externe, acolo unde expertiza noastră poate face diferența. Egiptul a devenit din ce în ce mai mult un centru regional de gaze și există o nevoie în creștere de a dezvolta proiecte noi de infrastructură de energie. Pe noi ne bucură faptul că putem dezvolta astfel de proiecte și mai ales că putem exporta nu doar know-how-ul local, dar și produse fabricate în România”, spune Sebastian Călugăr, CEO, CIS Gaz.

CIS GAZ este o companie românească cu capital 100% privat, fondată în 1990 și este azi unul dintre cei mai importanți jucători din industria de petrol și gaze naturale din România, specializați în execuția instalațiilor tehnologice de suprafață, a conductelor de colectare a gazelor naturale, a conductelor de transport gaze naturale și a stațiilor de comprimare aferente acestora, precum și execuția racordurilor și a stațiilor de reglare-măsurare a gazelor naturale.

De-a lungul întregii sale activități, CIS Gaz a implementat numeroase proiecte strategice atât la nivel local, dar și în afara țării, având o prezență puternică la nivel internațional și parteneriate exclusive pentru o gamă completă de produse și servicii de ultimă generație.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...