A fost descoperită o scrisoare a prinţului Charles către Gaddafi

O scrisoare adresată lui Muammar Gaddafi de către Prinţul Charles a fost descoperită într-unul din palatele fostului lider al Libiei. Moştenitorul tronului Regatului Unit i se adresa conducătorului libian cu apelativul "Excelenţa sa" şi discuta cu acesta despre relaţiile dintre Marea Britanie şi Libia şi despre un parteneriat între cele două ţări.
Economica.net - mie, 26 oct. 2011, 13:53

Scrisoarea datează din 7 iunie 2007 şi a fost găsită într-unul din palatele fiului său Saif al-Islam, despre care se credea că va fi succesorul lui Gaddafi la conducerea Libiei. Prinţul Charles i-a scris lui Kadhafi după ce premierul de atunci al Marii Britanii, Tony Blair, fusese în vizită în Libia. Prinţul Charles s-a arătat mulţumit de „turnura pozitivă pe care au luat-o relaţiile dintre Libia şi Marea Britanie”, informează Daily Mail.

O lună mai târziu, Tony Blair i-a trimis şi el o scrisoare lui Muammar Gaddafi. Ambele epistole au precedat o înţelegere între cele două ţări, în care Marea Britanie îşi lua angajamentul în faţa Libiei că îi va asigura un sistem aerian care să contracareze posibilele atacuri cu care NATO ar fi încercat să-l dea jos pe Gaddafi.

Surse regale au susţinut că scrisoarea prinţului Charles nu a avut nicio legătură cu anumite contracte de apărare, ci a făcut parte dintr-o campanie internaţională al cărei scop era eliberarea a şase asistente medicale de origine bulgară care au fost arestate în 1998 sub pretextul fals al infestării unor copii libieni cu HIV.

„Acuzaţiile erau în mod evident false şi mai multe oficialităţi guvernamentale din Uniunea Europeană au fost implicate în campania de eliberare a asistentelor medicale. Nu a fost ceva ce a decis prinţul să facă de unul singur. A făcut parte din diplomaţia internaţională şi a fost o cerere a Guvernului”, a declarat o sursă regală.

Un purtător de cuvânt al lui Tony Blair a comentat relaţia dintre fostul premier al Marii Britanii şi dictatorul libian: „Gaddafi a fost primit în mai multe capitale europene, precum Bruxelles, Roma şi Paris. Nu era, în consecinţă, niciun motiv să nu continuăm relaţia cu acesta, mai ales că domnul Blair fusese însărcinat să-l convingă pe Kadhafi să renunţe la armele sale nucleare şi chimice şi la terorism”, a susţinut el.

Muammar Gaddafi a fost capturat în viaţă la Sirt şi a fost ucis de gloanţe la scurt timp, în circumstanţe încă neclare. Potrivit mai multor versiuni, el a fost capturat în timp ce se ascundea într-un canal, după un raid al NATO împotriva convoiului său.

Te-ar mai putea interesa și
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă, a declarat duminică premierul Giorgia Meloni, subliniindu-şi......
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...