Coridorul de transport prin Marea Neagră va continua să funcţioneze, în pofida ameninţărilor, asigură Zelenski

Coridorul alternativ de transport prin Marea Neagră va continua să funcţioneze, în pofida tuturor ameninţărilor, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.
AGERPRES - vin, 27 oct. 2023, 15:22
Coridorul de transport prin Marea Neagră va continua să funcţioneze, în pofida ameninţărilor, asigură Zelenski

Biroul său de presă a transmis că Zelenski a discutat telefonic cu premierul britanic Rishi Sunak despre operarea pe acest coridor şi despre poliţele de asigurare pentru navele care-l folosesc.

Compania de consultanţă Barva Invest din Kiev anunţase joi că Ucraina a suspendat folosirea noului său coridor pentru exportul cerealelor prin Marea Neagră din cauza ameninţărilor pe care le implică minele navale şi creşterea activităţii avioanelor de luptă ruseşti în zonă.

Oficialii ucraineni au negat apoi informaţia.

După ce Rusia s-a retras în iulie din înţelegerea care permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur, Ucraina a organizat un „coridor umanitar” pentru a ocoli blocada rusească de facto asupra porturilor sale din Marea Neagră. Guvernul de la Kiev a notificat atunci Organizaţia Maritimă Internaţională asupra stabilirii unei rute temporare de transport maritim, care trece şi prin apele teritoriale ale României.

Potrivit oficialilor ucraineni şi unor surse din sectorul transportului naval, peste 40 de nave au folosit până în prezent acest coridor şi au fost astfel exportate prin porturile ucrainene circa 1,5 milioane de tone de mărfuri.

Producătorii agricoli ucraineni au estimat săptămâna aceasta că până la 2,5 milioane de tone de produse alimentare ar putea fi exportate lunar prin acest coridor, ceea ce ar compensa aproape integral impactul deciziei Rusiei de a se retrage din acordul privind exportul cerealelor prin Marea Neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania a informat că Sindicatul Oil Terminal a anunţat conducerea......
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existenţa unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcţionării unor instituţii bugetare până ...
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta ...
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, ...