JPMorgan: Economia israeliană se va contracta cu 11% din cauza escaladării războiului cu Hamas

 În ultimele trei luni ale acestui an, Produsul Intern Brut al Israelului ar putea să se contracte cu 11% în ritm anual, pe fondul escaladării războiului cu Hamas, estimează banca americană JPMorgan Chase & Co., transmite Bloomberg.
AGERPRES - Dum, 29 oct. 2023, 15:06
JPMorgan: Economia israeliană se va contracta cu 11% din cauza escaladării războiului cu Hamas

Prognozele iniţiale ale băncii americane privind impactul economic al războiului, care a izbucnit în data de 7 octombrie, au fost „mult prea optimiste”, precizează analiştii JPMorgan, într-un raport datat 27 octombrie.

Aceste noi prognoze vin la aproximativ 24 de ore după ce Israelul a început invazia terestră în Gaza, iar premierul israelian, Benjamin Netanyahu a avertizat că urmează o campanie „lungă şi dificilă”, scrie Bloomberg.

Aceasta este cea mai pesimistă estimare publicată de o mare bancă de pe Wall Street. Însă şi investitorii au vândut masiv active israeliene astfel că indicele principal al bursei de la Tel Aviv a înregistrat o scădere de 1% începând cu data de 7 octombrie, iar moneda israeliană a coborât la cea mai redusă valoare de după 2012.

Prognoza privind o contracţie de 11% în perioada octombrie-decembrie 2023 este una comparativ cu trimestrul al treilea şi este ajustată în funcţie de factorii sezonieri. Pe ansamblul acestui an, analiştii de la JPMorgan mizează pe un avans al PIB-ului Israelului de 2,5%, urmat de o creştere de 2% în 2024.

Cu toate acestea, „riscurile sunt orientate în jos”, avertizează analiştii. Aceştia adaugă că „evaluarea impactului războiului asupra economiei Israelului rămâne o sarcină dificilă atât din cauza incertitudinii foarte mari referitoare la amploarea şi durata conflictului, precum şi a lipsei de date detaliate”.

Recentele conflicte ale Israelului, inclusiv cel cu Hamas din 2014, care a durat doar câteva săptămâni şi a inclus un asalt terestru asupra teritoriului, precum şi războiului din 2006 cu Hezbollah, „abia au afectat activitatea economică”, precizează analiştii. Însă „actualul război a avut un impact mult mai mare asupra securităţii interne şi încrederii”, sunt de părere experţii de la JPMorgan.

Numărul morţilor este deja mai mare decât cel înregistrat în conflictele menţionate anterior. De asemenea, Guvernul condus de Netanyahu a mobilizat aproximativ 350.000 de rezervişti, cel mai mare număr din istoria Israelului, de la începutul războiului. Este vorba de o cifră echivalentă cu 5% din forţa de muncă a Israelului.

Te-ar mai putea interesa și
Pronosticul privind starea de sănătate a premierului Robert Fico este pozitiv – ministrul slovac al Sănătății
Pronosticul privind starea de sănătate a premierului Robert Fico este pozitiv – ministrul slovac al Sănătății
Pronosticul privind starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este pozitiv", a anunţat sâmbătă ministrului slovac al Sănătăţii, informează agenţiile......
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro pentru securizarea și întărirea frontierei sale estice
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro pentru securizarea și întărirea frontierei sale estice
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice, care este de asemenea ...
Emmanuel Macron recomandă orașul bulgar Varna printre destinațiile turistice de top
Emmanuel Macron recomandă orașul bulgar Varna printre destinațiile turistice de top
Oraşul bulgar Varna (de la Marea Neagră) se numără printre destinaţiile europene de top pe care preşedintele francez ...
Angajații din Cultură ies în stradă astăzi și vor protesta în fața Ministerului Culturii și a Guvernului chiar în ziua în care este organizată „Noaptea Muzeelor”
Angajații din Cultură ies în stradă astăzi și vor protesta în fața Ministerului Culturii și a Guvernului chiar în ...
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel ALFA a anunțat că va ...