Record – Cel mai mare preţ din istorie pentru sucul de portocale

Cotaţiile la sucul de portocale au urcat marţi la cel mai ridicat nivel înregistrat de la debutul tranzacţionării contractelor futures la bursa de la New York, în 1966, în contextul în care prognozele referitoare la o recoltă slabă de portocale în SUA, Brazilia şi Mexic au stimulat interesul investitorilor în acest produs, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 01 nov. 2023, 13:17
Record - Cel mai mare preţ din istorie pentru sucul de portocale

Contractele futures la concentrat de suc de portocale congelat (FCOJ) la bursa Intercontinental Exchange au atins maximul istoric de 4,17 dolari per livră (o livră este echivalentă cu 0,4536 kilograme nr.) în timpul şedinţei de tranzacţionare, pentru ca la final să coboare până la 3,83 dolari per livră. De la începutul anului şi până în prezent acest contract a crescut cu 90%, scrie Agerpres.

„Uneori, aceste pieţe depăşesc cele mai absurde aşteptări ale noastre. Cine se aştepta la un preţ de patru dolari la sucul de portocale? Profitul potenţial de pe urma acestor tranzacţii este uluitor”, spune Dave Reiter, trader la Reiter Capital Investments LLC, referindu-se la poziţia asumată de unii investitori cu privire la acest contract.

Însă dincolo de tranzacţiile în scop speculativ, fundamentele arată spre o producţie redusă în principalii trei mari cultivatori de portocale, Mexic, SUA şi Brazilia, din cauza evoluţiilor meteo nefavorabile şi a dăunătorilor.

Departamentul american al Agriculturii (USDA) susţine că recolta din 2022-23 a fost cea mai slabă din ultimii 56 de ani, în principal din cauza răspândirii unui dăunător denumit huanglongbing (-boala dragonului galben-nr.). O altă lovitură la adresa stocurilor a venit din partea uraganelor repetate care au lovit Florida, cel mai mare stat producător de portocale din SUA.

Ibiapaba Netto, director la CitrusBR, asociaţia care îi reprezintă pe producătorii brazilieni de suc, spune că o inversare a actualei situaţii de ofertă limitată va avea nevoie de timp şi nu există nicio certitudine că se va întâmpla. Brazilia are o pondere de 75% din comerţul mondial cu suc de portocale.

Netto a spus că producătorii de fructe se tem să investesc pentru a extinde livezile de portocale din cauza bolii dragonului galben. „Cea mai mare recoltă a noastră a fost în urmă cu cinci ani. Suntem într-o situaţie în care stocurile sunt practic la zero”, a spus Ibiapaba Netto.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
Grupul UMB, cel mai mare constructor de drumuri din România, a început montarea cablurilor de la hobane la podul peste râul Siret, din cadrul proiectului Drumului Expres Brăila - Galați,......
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunităţii ...
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii împotriva costului vieţii în întreaga Franţă, ...
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale.