Afganii părăsesc Pakistanul în masă: 1,7 milioane de persoane sunt ameninţate cu expulzarea

Mii de afgani părăsesc Pakistanul într-un exod în masă din cauza expirării, miercuri, a unui ultimatum impus de guvern sutelor de mii de persoane aflate într-o situaţie nereglementată care trebuie să părăsească teritoriul sau, în caz contrar, riscă să fie arestate şi expulzate, transmite AFP.
AGERPRES - J, 02 nov. 2023, 08:41
Afganii părăsesc Pakistanul în masă: 1,7 milioane de persoane sunt ameninţate cu expulzarea

Pakistanul le-a dat termen până miercuri imigranţilor afgani fără acte, al căror număr îl estimează la 1,7 milioane, să părăsească voluntar teritoriul său, în caz contrar urmând să fie expulzaţi.

Câteva mii de persoane care doresc să evite expulzarea s-au alăturat miercuri lungului şir de vehicule care aşteaptă la Torkham, principalul punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări. În total, 29.000 de migranţi au trecut marţi graniţa prin diferitele puncte de trecere.

Peste 140.000 de persoane au părăsit Pakistanul de când a fost anunţat acest plan la începutul lunii octombrie. Islamabad spune că îi vizează pe toţi imigranţii ilegali şi nu doar pe afgani, care, de fapt, reprezintă cea mai mare parte.

Un număr de 49 de centre de detenţie, fiecare capabilă să găzduiască câteva mii de persoane, s-au deschis miercuri pentru a-i plasa pe afgani care aşteaptă expulzarea, a informat presa de stat.

Milioane de afgani s-au adunat în Pakistan în decenii de război, dintre care cel puţin 600.000 de când talibanii au revenit la putere la Kabul în august 2021, făcând din Pakistan una dintre ţările care găzduiesc cei mai mulţi refugiaţi din lume.

Mulţi se tem să se întoarcă în Afganistan, unde guvernul taliban a impus o interpretare riguroasă a islamului, de exemplu interzicând fetelor accesul la educaţie după şcoala primară.

„Nu ne întoarcem pentru că educaţia mea ar fi întreruptă brutal în Afganistan (…) Nu vom avea o viaţă”, a explicat marţi, la Peshawar, o fată afgană de 14 ani, a cărei familie nu are acte şi al cărui nume AFP a decis să nu îl dezvăluie din motive de securitate.

Guvernul pakistanez a declarat că încearcă să păstreze prin această măsură „bunăstarea şi securitatea” ţării, unde sentimentul anti-afgan este în creştere pe fondul crizei economice şi al creşterii atacurilor la graniţă. Dar pentru unii dintre aceşti migranţi, care au trăit de zeci de ani în Pakistan sau s-au născut acolo şi nu ştiu nimic despre Afganistan, viitorul în ţara lor de origine este foarte incert.

Mulţi oameni care au fugit din Afganistan în ultimii doi ani şi caută azil în ţări terţe, dar ale căror vize pakistaneze au expirat, riscă să fie deportaţi, a avertizat Human Rights Watch. ONU a estimat că ar putea fi în pericol dacă se întorc.

Washingtonul, la rândul său, a cerut Pakistanului să îi protejeze pe afganii care solicită azil.”Încurajăm cu tărie ţările vecine Afganistanului, inclusiv Pakistanul, să permită intrarea afganilor care solicită protecţie internaţională şi să se coordoneze cu organizaţiile umanitare internaţionale pentru a le oferi asistenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller.

Autorităţile talibane, care au făcut presiuni asupra Islamabadului să acorde oamenilor mai mult timp să plece, au fost copleşite de acest aflux brusc de persoane, care trec graniţa cu camioanele pline până la refuz cu obiecte personale, într-un haos total. Frustrarea se răspândeşte în rândul celor sosiţi, deseori obligaţi sa aştepte câteva zile pentru a fi înregistraţi, fără adăpost şi cu puţină apă, mâncare sau medicamente.

Apărătorii drepturilor omului au denunţat o represiune fără precedent. Arestări, inclusiv ale unor persoane aflate într-o situaţie reglementată, şi încercări de extorcare din partea poliţiei au fost raportate de afgani în Karachi.

Te-ar mai putea interesa și
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructură hidrotehnică – AEI
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructură hidrotehnică – AEI
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructura hidrotehnică deşi mesajele publice oscilează între minimizarea investiţiilor şi declararea lor drept......
Iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA
Iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA
Doi senatori USR au depus o iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA şi cărora ...
Sondaj CURS: 75% dintre bucureşteni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Sondaj CURS: 75% dintre bucureşteni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Percepţia bucureştenilor privind direcţia generală a ţării este preponderent negativă, trei sferturi fiind de părere ...
Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei
Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat duminică decizia ţării sale de a bloca adoptarea de către Uniunea ...