ING răscumpără din nou acţiuni după un profit trimestrial peste aşteptări

Grupul bancar olandez ING Groep a anunţat joi lansarea unui program de răscumpărări de acţiuni în valoare de 2,5 miliarde de euro, al doilea program de acest tip din acest an, după ce în perioada iulie-septembrie profitul net al ING s-a dublat comparativ cu perioada similară a anului trecut, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 02 nov. 2023, 10:39
ING răscumpără din nou acţiuni după un profit trimestrial peste aşteptări

Băncile au fost printre principalele beneficiare ale majorării dobânzilor în ultimii doi ani pentru a contracara inflaţia, însă acum băncile centrale par să se apropie de finalul ciclului de înăsprire a politicii monetare.

„Suntem conştienţi de discuţiile publice cu privire la dobânzile la economii şi, în funcţie de evoluţiile de pe piaţă, marjele noastre ar putea să se reducă de la nivelul actual”, a declarat directorul general de la ING Groep, Steven van Rijswijk.

În trimestrul al treilea al acestui an, venitul net din dobânzi al ING Groep a ajuns la 4,03 miliarde de euro, sub estimările analiştilor de 4,12 miliarde de euro. Însă diminuarea veniturilor din dobânzi a fost compensată de alte venituri. De exemplu, provizioanele pentru creditele neperformante s-au ridicat la 183 milioane de euro, mai mici decât cele 322 milioane de euro estimate de analişti, graţie a ceea ce directorul de risc Ljiljana Cortan a descris drept „o reducere cu succes a riscurilor asociate cu Rusia”.

În total, în perioada iulie-septembrie 2023 proftul net realizat de ING Groep a crescut cu 103% în ritm anual până la 1,98 miliarde de euro, depăşind estimările analiştilor care mizau pe un rezultat net de 1,83 miliarde de euro.

ING a mai lansat în acest an un program de răscumpărări de acţiuni, în valoare de până la 1,5 miliarde de euro, şi alte bănci europene, precum HSBC, UniCredit, BBVA sau Deutsche Bank, au anunţat recent că vor lansa, sau au intenţia de a lansa în curând, programe de răscumpărări de acţiuni.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, cu peste 1,7 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...