Johann Strobl, CEO Raiffeisen: Momentul vânzării subsidiarei din Rusia a scăpat de sub control. Putem influența doar într-o mică măsură ritmul ieșirii noastre din Rusia

Momentul vânzării sau scindării subsidiarei din Rusia a Raiffeisen Bank International (RBI) a scăpat de sub control, a avertizat vineri directorul general al grupului bancar austriac, Johann Strobl (foto), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 nov. 2023, 16:32
Johann Strobl, CEO Raiffeisen: Momentul vânzării subsidiarei din Rusia a scăpat de sub control. Putem influența doar într-o mică măsură ritmul ieșirii noastre din Rusia

RBI, una dintre băncile din Europa cele mai expuse la piaţa rusă, analiza opţiunile pentru afacerea sa din Rusia de la invadarea Ucrainei, în 2022, şi a avertizat că ieşirea de pe piaţă ar putea fi de durată.

În raportul financiar trimestrial publicat vineri, Raiffeisen a anunţat că „va continua să înregistreze progrese privind potenţialele tranzacţii” dar condiţiile de pe piaţă „sunt extrem de complexe”. „Reglementările şi legile locale şi internaţionale care guvernează vânzarea afacerilor din Rusia se schimbă constant”.

În primele nouă luni ale anului, Rusia a fost responsabilă pentru 45% din profitul RBI, deşi a raportat un declin de 30% al împrumuturilor în Rusia în trimestrul trei.

La 1 august directorul general al RBI, Johann Strobl, a anunţat că banca intenţionează să se separe de operaţiunile sale ruseşti la finele lui 2023.

Vineri, Strobl a declarat: „Depindem de numeroase aprobări ale autorităţilor de reglementare din Rusia şi din Europa şi prin urmare putem influenţa ritmul realizării ieşirii de pe piaţa rusă doar într-o mică măsură”.

Adjunctul ministrului rus de Finanţe, Alexei Moiseev, declara recent că Executivul nu va permite băncilor străine să părăsească Rusia cu uşurinţă.

„Ne-am prezentat poziţia şi o vom menţine, va fi dificil pentru băncile străine să plece, va depinde de decizia de dezgheţare a activelor ruseşti”, a afirmat Moiseev, într-un discurs rostit la un forum.

Răspunzând întrebărilor privind solicitările de a vinde active, oficialul rus a spus că grupul austriac Raiffeisen Bank International (RBI) nu a făcut o astfel de solicitare.

„Am luat cunoştinţă de solicitările unei bănci străine privind vânzarea de active … este luată în considerare de comisia guvernamentală”, a informat Moiseev.

În urma impunerii de sancţiuni Rusiei în 2022, după invadarea Ucrainei, ţările occidentale au îngheţat active deţinute peste hotare ale Băncii Centrale a Rusiei, de peste 300 de miliarde de dolari.

Banca Centrală Europeană a pus presiune asupra Raiffeisen (cea mai mare bancă occidentală care activează în continuare pe piaţa din Rusia după invadarea Ucrainei) să renunţe la afacerile sale foarte profitabile de pe piaţa rusă. Şi, deşi banca austriacă spune de mult timp că lucrează la o soluţie, Reuters a dezvăluit anterior că, până la urmă, RBI a decis să amâne planurile vizând plecarea din Rusia.

Multe dintre cele 45 de bănci occidentale cu subsidiare în Rusia au încercat să plece din această ţară, însă doar câteva au şi reuşit să facă acest lucru, deseori la costuri semnificative.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air va zbura spre China, spune șeful companiei
Wizz Air va zbura spre China, spune șeful companiei
Compania aeriană Wizz Air ar putea oferi în viitor zboruri spre părți ale Chinei, spune József Váradi, CEO-ul companiei. Wizz Air are o treime din flotă finanțată de instituții din China,......
MedLife raportează o majorare de 22% a cifrei de afaceri consolidată pro forma în primul trimestru al acestui an, concomitent cu o creștere robustă a marjelor
MedLife raportează o majorare de 22% a cifrei de afaceri consolidată pro forma în primul trimestru al acestui an, concomitent ...
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, prezintă rezultatele financiare pentru primul trimestru ...
Chimcomplex a finalizat proiectul de instalare pe platforma din Râmnicu Vâlcea a unei tehnologii pentru producerea de polioli ecologici
Chimcomplex a finalizat proiectul de instalare pe platforma din Râmnicu Vâlcea a unei tehnologii pentru producerea de polioli ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzești a încheiat în data de 30 aprilie 2024 proiectul „Investing in innovative green technology ...
Ford ar putea produce anual 300.000 de maşini în Spania, din 2027
Ford ar putea produce anual 300.000 de maşini în Spania, din 2027
 Compania americană Ford Motor intenţionează să producă anual 300.000 de unităţi dintr-un nou model la fabrica sa ...