Israelul le recomandă cetățenilor săi să nu călătorească în străinătate, din cauza creșterii antisemitismului în lume de la începutul războiului cu Hamas

Israelul le-a recomandat vineri cetăţenilor săi să nu călătorească în străinătate, evocând o "creştere semnificativă a antisemitismului" în lume, de la începutul războiului cu Hamas, pe 7 octombrie, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 nov. 2023, 18:47
Israelul le recomandă cetățenilor săi să nu călătorească în străinătate, din cauza creșterii antisemitismului în lume de la începutul războiului cu Hamas

Autorităţile israeliene „văd o creştere semnificativă a antisemitismului” şi o „incitare” la antisemitism, precum şi „atacuri care pot pune în pericol viaţa israelienilor şi evreilor în lume”, a afirmat Consiliul israelian pentru securitate naţională în sprijinul recomandării sale.

De când gruparea militantă palestiniană Hamas a lansat atacuri asupra Israelului la 7 octombrie, au avut loc o serie de demonstraţii pro-palestiniene în mai multe ţări ale lumii, inclusiv în Europa, demonstraţii la care unii participanţi au aclamat Hamas sau au scandat sloganuri antisemite.

De asemenea, oraşele europene se confruntă cu o recrudescenţă a atacurilor antisemite, după declanşarea conflictului Israel-Hamas.

Din 7 octombrie, de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, „857 de acte antisemite” au fost înregistrate în Franţa şi „425” de persoane au fost arestate, a anunţat marţi ministrul francez de interne Gerald Darmanin.

În noaptea de marţi spre miercuri, un incendiu s-a declanşat în partea evreiască a cimitirului din Viena, provocând distrugeri într-o sală de ceremonii, potrivit poliţiei, care a precizat de asemenea că zidurile cimitirului au fost acoperite cu simboluri antisemite.

La rândul său, cancelarul federal german Olaf Scholz a cerut o linie şi mai dură din partea autorităţilor, îndemnându-le să interzică toate întrunirile în care există riscul ca sloganurile antisemite să fie strigate, în care s-ar putea glorifica uciderea de oameni şi alte lucruri „pe care nu le putem accepta aici”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Grevă generală la Oil Terminal. Când încep acţiunile de protest la cel mai mare terminal petrolier din România
Angajații Oil Terminal intră în grevă de avertisment de miercuri și în grevă generală peste două săptămâni. Compania a informat că Sindicatul Oil Terminal a anunţat conducerea......
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Consiliul Fiscal: Este necesară o rectificare bugetară care să fie adoptată cât mai repede
Existenţa unor probleme serioase privind asigurarea fondurilor necesare funcţionării unor instituţii bugetare până ...
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Polonia a descoperit o presupusă dronă rusească pe coasta sa de la Marea Baltică
Militari polonezi au scos din mare ceea ce pare să fie o dronă rusească, pe care au descoperit-o în apropiere de coasta ...
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și la BCE, care ar putrea crește dobânda
Prețul gazelor crește cu 6% în Europa și ajunge la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Îngrijorarea a ajuns până și ...
Prețurile de referință pentru gazele naturale din Europa au crescut cu 6% luni, la deschiderea pieței din Amsterdam, ...