MET Green preia 25% din SwissWinds Holding, cele două companii urmând să dezvolte îmreună parcuri eoliene în Elveția

Societatea MET Green Assets Holding AG a anunțat preluarea unei participații de 25% din compania SwissWinds Holding SA și filialele acesteia. Obiectivul acestui parteneriat este reprezentat de dezvoltarea în comun de parcuri eoliene pe piața din Elveția.
Ion Dobreanu - lun, 06 nov. 2023, 20:45
MET Green preia 25% din SwissWinds Holding, cele două companii urmând să dezvolte îmreună parcuri eoliene în Elveția

SwissWinds este compania care a dezvoltat parcul eolian situat la cea mai mare înălțime pe continentul european, respectiv în Pasul Nufenen, la o altitudine de 2.478 de metri deasupra nivelului mării. Aici este amplasată cea mai înaltă trecătoare montană cu drum asfaltat din Elveția. În anii următori, SwissWinds va dezvolta sau duce la stadiul de construcție mai multe proiecte, localizate în principal în cantonul Valais.

„În lunile de iarnă parcurile eoliene furnizează deja 60% din energia electrică, exact într-o perioadă în care Elveția se confruntă cu un deficit de aprovizionare cu energie electrică”, declară Martin Senn, fondatorul SwissWinds, subliniind importanța segmentului eolian.

Energia eoliană este un pilon important pentru securitatea energetică din Elveția.

MET Green Assets Holding AG, cu sediul în Baar (Elveția), este o divizie a Grupului MET, dedicată producției de energie din surse regenerabile, segment aflat în plină dezvoltare. MET Green Assets Holding investește în proiecte de energie regenerabilă din Europa, deoarece consideră tranziția spre energia regenerabilă una crucială pentru a o planetă sănătoasă și locuibilă pentru generațiile prezente și viitoare. MET pune accentul pe dezvoltarea de parcuri eoliene onshore și proiecte fotovoltaice.

„Suntem încântați să devenim în premieră, prin acest parteneriat cu SwissWinds, activi pe piața în care MET are sediul central și unde vom depune un efort special pentru valorificarea potențialului eolian din Elveția”, a explicat Christian Hürlimann, director general pentru energie regenerabilă în cadrul MET Group.

MET Group este un furnizor de servicii energetice integrate, cu sediul central în Elveția și operațiuni și active pe piețele gazelor naturale și energiei electrice. MET este prezentă prin subsidiare în 15 țări și 30 de piețe naționale de gaze naturale și în 22 de centre internaționale de tranzacționare. MET a dovedit o experiență vastă în operarea de active energetice verzi (bazate pe surse regenerabile) sau flexibile (din surse convenționale), oferind cea mai largă paletă de sprijin pentru tranziția energetică. Veniturile consolidate ale Grupului MET s-au ridicat în 2022 la 41,5 miliarde euro, volumul total de gaze naturale tranzacționate fiind de 109 BCM, inclusiv contracte futures, iar cel de energie electrică la 67 TWh, inclusiv contracte futures.

SwissWinds a fost înființată în 2007 ca o filială a Institutului pentru IMM-uri din cadrul Universității din St. Gallen și a devenit rapid lider de piață în dezvoltarea de parcuri eoliene în Elveția. Cu o echipă mică, dar creativă și multidisciplinară, SwissWinds a devenit o referință în dezvoltarea și construirea de parcuri eoliene pe suprafețe dificile.

Te-ar mai putea interesa și
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructură hidrotehnică – AEI
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructură hidrotehnică – AEI
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructura hidrotehnică deşi mesajele publice oscilează între minimizarea investiţiilor şi declararea lor drept......
Iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA
Iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA
Doi senatori USR au depus o iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA şi cărora ...
Sondaj CURS: 75% dintre bucureşteni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Sondaj CURS: 75% dintre bucureşteni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Percepţia bucureştenilor privind direcţia generală a ţării este preponderent negativă, trei sferturi fiind de părere ...
Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei
Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat duminică decizia ţării sale de a bloca adoptarea de către Uniunea ...