Volodimir Zelenski exclude organizarea de alegeri prezidenţiale în Ucraina

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a exclus luni organizarea de alegeri prezidenţiale, susţinând că "nu este momentul", transmite AFP.
AGERPRES - mar, 07 nov. 2023, 11:02
Volodimir Zelenski exclude organizarea de alegeri prezidenţiale în Ucraina

„E momentul pentru apărare, pentru lupta de care depinde soarta statului şi a poporului, nu pentru farsa pe care doar Rusia o aşteaptă din partea Ucrainei. Cred că nu este momentul pentru alegeri”, a spus liderul de la Kiev în discursul zilnic, încercând să pună capăt dezbaterii tot mai insistente după mai mult de un an şi jumătate de când a început invazia rusă.

„Trebuie să ne unim, nu să ne dezbinăm, nu să ne risipim în certuri sau alte priorităţi”, a insistat Zelenski. „Nu e loc de conflicte. Înţelegem toţi că astăzi, în vreme de război, când problemele sunt multe, este absolut iresponsabil să deschidem subiectul alegerilor în societate, cu uşurinţă şi seninătate”.

Vineri, ministrul de externe, Dmitro Kuleba, afirmase că preşedintele „ia în considerare argumentele pro şi contra” organizării scrutinului prezidenţial, la termenul din martie anul viitor.

Alegerile legislative ar fi trebuit să aibă loc în Ucraina în octombrie, însă au fost amânate sine die în contextul războiului cu Rusia.

Aliaţii occidentali ai Ucrainei, în special Statele Unite, insistă să aibă loc alegeri democratice, deşi 20% din teritoriul ţării este ocupat de forţele ruse, iar milioane de ucraineni sunt refugiaţi peste hotare.

Pentru organizarea alegerilor în timp ce este în vigoare legea marţială ar trebui modificată şi legislaţia, menţionează AFP. Bombardamentele ruse care continuă în fiecare zi, pe aproape întreg teritoriul neocupat din Ucraina, ar ridica şi o problemă de securitate a votării.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 383 de milioane de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat un declin de peste......
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
SUA extind din nou termenul limită pentru vânzarea activelor internaţionale ale Lukoil
Administraţia Trump a extins cu aproape o lună termenul limită pentru ca firmele din energie să încheie acorduri pentru ...
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Cum investești 1.000 de euro cu profit. Top 5 acțiuni în care îți poți duce economiile
Românii au posibilitatea să investească nu doar în titlurile listate la Bursa de Valori București (BVB) ori în marile ...
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Președintele Nicușor Dan a anunțat concluziile raportului tehnic: drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip ...