UniCredit, Erste şi RBI, printre băncile cu expunere la Signa – Reuters

Băncile din Austria avea la jumătatea anului o expunere de 2,2 miliarde de euro la gigantul imobiliar şi de retail Signa Group, proprietarul clădirii Chrysler din New York şi a magazinului Selfridges din Marea Britanie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - vin, 10 nov. 2023, 11:29
UniCredit, Erste şi RBI, printre băncile cu expunere la Signa - Reuters

Raiffeisen Bank International (RBI) şi Bank Austria, deţinută de UniCredit, sunt responsabile pentru două treimi din această expunere, susţin sursele.

Expunerile, care nu au fost raportate anterior, clarifică legăturile financiare ale Signa, care a fost mai mult de două decenii un jucător major pe piaţa imobiliară din Europa.

Sursele susţin că în ultimii ani RBI şi-a redus semnificativ expunerea la Signa Group. Oficialii RBI şi ai UniCredit nu au dorit să comenteze informaţiile.

Nici reprezentanţii Signa nu au răspuns imediat solicitările de a comenta.

Banca Centrală Europeană (BCE), care supervizează băncile, a refuzat să comenteze.

Miercuri, Signa a anunţat Rene Benko va renunţa la preşedinţia companiei pe care a fondat-o şi va fi adus un expert în restructurare pentru a evalua portofoliul de active.

Ani de zile, piaţa imobiliară din Europa a fost în creştere, sprijinită de dobânzile ultra-scăzute, dar majorarea semnificativă a costurilor construcţiilor şi a dobânzilor au dus la intrarea în insolvenţă a unor dezvoltatori, în condiţiile în care băncile au redus creditarea, tranzacţiile au îngheţa şi preţurile au scăzut.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat o divizie a Signa la „junk” (nerecomandat pentru investiţii).

Benko, care rămâne cel mai mare acţionar al Signa, s-a declarat convins că firma „are un viitor extrem de luminos”.

Legăturile financiare sunt puternice în special în Austria, unde a fost înfiinţată şi are sediul central.

Raiffeisen Landesbank Niederoesterreich-Wien, Raiffeisen Landesbank Oberoesterreich şi Erste Group sunt printre băncile care au expunere la Signa, susţin sursele.

Acestea adaugă că băncile au decis să-şi reducă expunerile după discuţii cu supervizorii BCE, care sunt îngrijoraţi de perspectivele Signa.

Un purtător de cuvânt al Băncii Centrale din Austria a declarat că nu există temeri privind stabilitatea financiară a ţării, când a fost întrebat de poziţia financiară a Signa.

Te-ar mai putea interesa și
Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial
Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial
Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat marţi ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care include China, India şi Iranul, să facă "tot posibilul" pentru a......
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă pe bursa de la Bucureşti
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, cu un rulaj de 24,98 ...
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a lovit din nou la granița cu România și a distrus un punct de trecere, Orlivka, vama din Ucraina, care face legătura ...
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iulie, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de ...