IKEA introduce roboți autonomi în depozitul de lângă București, cel mai mare din Sud-Estul Europei. Scanează 10.000 de amplasamente de paleți pe oră, față de 150 efectuați manual

Dexory, un startup care face roboți pentru depozite și logistică, deschis de trei tineri români în Marea Britanie, livrează, în premieră în România, roboți autonomi care vor ”lucra” la noul depozit IKEA de 100.000 de metri pătrați, operat de IB Cargo și Maersk.
Lidia Neagu - mie, 22 nov. 2023, 22:01
IKEA introduce roboți autonomi în depozitul de lângă București, cel mai mare din Sud-Estul Europei. Scanează 10.000 de amplasamente de paleți pe oră, față de 150 efectuați manual

Robotul NEO, dezvoltat de Dexory, operează zilnic în centrul logistic din Bolintin-Deal, lângă București. scanând peste 10.000 de amplasamente de paleți pe oră, față de 150 de amplasamente pe oră cu procesele manuale curente. Acesta acoperă culoare largi, dar și cele foarte înguste și dificil de navigat, și ține evidența atât a paleților întregi, cât și a cutiilor rămase în zonele de picking – efort care consumă timp și este predispus la erori umane, integrându-se în operațiunile zilnice și lucrând alături de echipele din depozit 24/7.

Dexory, startup-ul de logistică fondat de Andrei Dănescu, Oana Jinga și Adrian Negoiță la Londra, colaborează deja cu Maersk pentru depozitele din Regatul Unit și Irlanda. Fondatorii care sunt prieteni de când erau în școală, în România, s-au mutat în Marea Britanie în urmă cu un deceniu, având experiență acumulată în roluri de inginerie și tehnologie în Formula 1, la Google și IBM. În luna iunie, Dexory a atras o investiție de 19 milioane de dolari într-o rundă de finanțare Serie A condusă de firma de venture capital Atomico.

”Suntem încântați să colaborăm cu Maersk și iB Cargo și să aducem puterea datelor și informațiilor în timp real în acest centru impresionant din România, sprijinind o companie puternică din domeniul producției de mobilă și decorațiuni interioare. Multiple echipe au început deja să folosească tehnologia Dexory, soluția noastră bazată de digital twins ajutându-i să ia decizii mai informate și să lucreze mai eficient”, a spus Andrei Dănescu, Chief Executive Officer & Co-founder Dexory.

Ce fel de sarcini efectuează roboții

Roboții Dexory au o înălțime de 12 metri și pot astfel să captureze date și imagini din depozit în timp real. Apoi, cu ajutorul unei tehnologii denumite digital twin (n. red. geamăn digital) se realizează analiza instantanee a stocurilor, a gradului de ocupare și a mișcării stocurilor.

Tehnologia “digital twin” oferă apoi acces instantaneu la datele capturate, evidențiind orice discrepanțe cu alte sisteme de monitorizare a stocului (WMS), într-un format digital intuitiv, ușor de accesat. 

Datele extrase ajută la rezolvarea rapidă a provocărilor operaționale, sporesc eficiența (permițând depozitarea și acuratețe ridicată în procesul de picking) și generează informații valoroase asupra operațiunilor depozitului, cum ar fi fluctuația în timp real a gradului de ocupare, planificarea rutelor de picking etc. Toate aceste operațiuni erau realizate manual în trecut.

În plus, Inteligența Artificială oferă sugestii de optimizare în timp real, pentru planificarea ”mai precisă a resurselor și pentru un management mai eficient al forței de muncă”, se arată într-un comunicat de presă comun al Dexory, Maersk și iB Cargo.

Cele trei companii au evitat să numească proprietarul depozitul în care au instalat roboții autonomi, dar potrivit datelor din piață este vorba de IKEA. De altfel, A.P. Moller – Maersk și IB Cargo au anunțat, în 2020, un parteneriat pe care l-au făcut pentru operarea unui centru regional de distribuție de 75.000 metri pătrați pentru IKEA Supply AG, amplasat în parcul industrial CTPark București Vest. Ulterior, suprafața a fost extinsă la 100.000 de metri pătrați.

iB Cargo este companie românească ce furnizează servicii complete de freight forwarding și logistică. Portofoliul iB Cargo include servicii personalizate de transport mărfuri: rutier, aerian, maritim, time critical, feroviar, asistență vamală, consolidarea achizițiilor. Potrivit Termene, compania este deținută de Putineanu Cătălin (56,24 %) și Interfracht Speditions-Gesellschaft Gmbh din Germania (43,76%).

Economica.net a contactat compania IKEA pentru un punct de vedere, dar până la publicarea acestui articol nu a primit un răspuns din partea reprezentanților retailerului suedez.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanţ de benzinării din România anunţă ieftiniri mari la carburanţi în weekend. Cu cât vor fi mai mici preţurile la benzină şi motorină
Un mare lanţ de benzinării din România anunţă ieftiniri mari la carburanţi în weekend. Cu cât vor fi mai mici preţurile ...
SOCAR reduce prețurile carburanților în rețeaua sa din România în perioada 28 februarie – 1 martie, oferind 10 bani/litru discount pentru carburanții standard și 20 bani/litru pentru......
Nuclearelectrica a avut un an bun. Creştere de 40% a profitului net până la 2,4 miliarde de lei, în 2025
Nuclearelectrica a avut un an bun. Creştere de 40% a profitului net până la 2,4 miliarde de lei, în 2025
Societatea Naţională Nuclearelectrica a înregistrat anul trecut un profit net de 2,397 miliarde lei, în creştere cu ...
Semnal de alarmă de cel mai mare grup din industria restaurantelor –  Închide 7 Pizza Hut. Cheltuielile s-au majorat cu 5%, peste ritmul de creștere a vânzărilor
Semnal de alarmă de cel mai mare grup din industria restaurantelor – Închide 7 Pizza Hut. Cheltuielile s-au majorat ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România și operatorul lanțurilor KFC, Pizza ...
Parc fotovoltaic din bani europeni pentru Aeroportul „Henri Coandă”. Unde va fi construit şi câtă energie va produce
Parc fotovoltaic din bani europeni pentru Aeroportul „Henri Coandă”. Unde va fi construit şi câtă energie ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia unui parc fotovoltaic ...