Drum Expres Oradea – A3: Strabag a realizat peste 88% din lucrări și se apropie de final – secretar de stat

Stadiul lucrărilor la drumul expres care leagă Centura Oradei și Autostrada Transilvania (A3) a ajuns la 88,3%, a transmis în weekend secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, aflat în vizită pe șantier.
Anemona Andone - lun, 13 nov. 2023, 14:18
Drum Expres Oradea - A3: Strabag a realizat peste 88% din lucrări și se apropie de final - secretar de stat

Principalele lucrări aflate în execuție sunt:
– Se află în curs de finalizare așternerea mixturilor asfaltice, până acum fiind așternute 164.000 tone asfalt, reprezentând 91% din întregul corp al drumului. Antreprenorul dispune de propria stație de asfalt în șantier;
– Sunt în curs de finalizare lucrările la structurile existente pe corpul drumului;
– Se lucrează la hidroizolația Podului peste Criș și pasajului de la km 1+500 și vor începe lucrările de hidroizolație și la ultimele 4 pasaje;
– Continuă lucrările hidrotehnice (șanțuri, casiuri, conexiuni casiuri, rigole);
– Continuă lucrările de instalare a parapetului metalic;
– Continuă lucrările de iluminat public;
– Au început lucrările de semnalizare rutieră orizontală și verticală.

Acest proiect cuprinde execuția a:
18,96 km lungime traseu, între sensul giratoriu Calea Sîntandrei și Biharia
– 3 noduri rutiere
– 9 pasaje
– 3 poduri
– 31 podețe

„Ritmul constructorului este unul foarte bun, mobilizarea acestuia pe șantier fiind de 275 muncitori și 182 utilaje, echipamente și camioane. Deși termenul contractual de finalizare a lucrărilor este în luna martie 2024, dacă vremea va rămâne favorabilă în continuare, constructorul este mobilizat și asumat să dăm în trafic mai devreme acest drum, la finalul acestui an„, a continuat Scrioșteanu.

Potrivit lui, dacă va fi inaugurat în 2023, acesta va fi încă un proiect pe care Strabag îl finalizează mai devreme, după Pasajul Mogoșoaia de pe Centura Capitalei și secțiunea Ungheni – Târgu Mureș a Autostrăzii A3. De asemenea, există și alt proiect în derulare, pe care acest constructor l-ar putea finaliza înainte de termen, respectiv deschiderea lotului Chețani – Câmpia Turzii de pe A3, în lungime de 15,7 km.

FOTO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de Greenvolt în România se extinde: 11 proiecte dezvoltate în Dobrogea, 2,5 MW
Centrală fotovoltaică pusă gratis la client, pentru autoconsum, se plătește doar energia.  Business-ul promovat de ...
Greenvolt Next Romania, parte a Greenvolt Group, dezvoltă 11 proiecte de producere a energiei din surse regenerabile în Dobrogea, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 2,5 MW, potrivit......
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
SUA – Camera Reprezentanţilor din Congres aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a votat marţi, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru ...
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
FOTO Froo lansează primul magazin pe roți din România. Ideea pe care Dinu Patriciu a încercat-o în urmă cu 16 ani revine
Polonezii de la Zabka au lansat primul food truck Froo din România, în timp ce a ajuns la o rețea de 230 de magazine pe ...
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă fraudulos la pensie
Scandal în România – Percheziţii la Casa de Pensii Bucureşti. Fals în acte pentru ca sute de persoane să iasă ...
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziţii în biroul unui funcţionar de la Casa de Pensii Bucureşti, acuzat că ...