Andrei Baciu: CNAS a cerut 4,2 miliarde de lei din Fondul de rezervă al Guvernului și a primit 1,7 miliarde de lei

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat 4,2 miliarde de lei şi a primit 1,7 miliarde din Fondul de rezervă al Guvernului, iar aceşti bani vor fi alocaţi, în primul rând, pentru salariile angajaţilor, restul urmând să fie distribuiţi în procente egale pentru domeniile de asistenţă medicală, a declarat, luni, preşedintele CNAS, Andrei Baciu.
AGERPRES - lun, 13 nov. 2023, 18:16
Andrei Baciu: CNAS a cerut 4,2 miliarde de lei din Fondul de rezervă al Guvernului și a primit 1,7 miliarde de lei

„La şedinţa la şedinţa de Guvern de săptămâna trecută au fost alocate 1,7 miliarde de lei din Fondul de rezervă pentru bugetul Casei Naţionale. Solicitarea noastră a fost de 4,2 miliarde, iar, în conformitate şi cu ce a declarat la finalul şedinţei purtătorul de cuvânt al Executivului, în absenţa unei rectificări, aceasta este soluţia prin care se alocă fonduri pentru toţi ordonatorii de credit, motiv pentru care aceasta a fost suma alocată în acest moment. Vom avea în continuare toate aceste demersuri pe care le facem deja de multe săptămâni pentru a ne asigura că banii necesari vor ajunge şi la CNAS şi ulterior la furnizori”, a explicat Baciu, relatează Agerpres.

El a menţionat că din aceşti bani se vor asigura, în primul rând, salariile către angajaţii din domeniul sănătăţii şi banii rămaşi vor fi distribuiţi într-un procent egal către toate domeniile de asistenţă medicală pe care CNAS le plăteşte.

Întrebat dacă CNAS va mai primi bani, Baciu a răspuns: „Acesta este mecanismul existent în momentul de faţă, noi facem toate demersurile pentru a identifica cele mai bune soluţii şi pentru a traversa această perioadă foarte dificilă”.

„Vom continua să avem aceste discuţii şi analize pe care le avem, de altfel, de săptămâni de zile, de luni de zile în dorinţa de a preîntâmpina dificultăţile pe care le întâlnim acum şi de a traversa cât mai bine această situaţie destul de dificilă”, a adăugat Andrei Baciu.

Potrivit acestuia, există o procedură de distribuire a acestor bani destinaţi pentru luna noiembrie.

„Practic, alocarea şi distribuirea în ţară a unui astfel de buget de obicei se face într-o lună de zile. Atunci când se alocă acelaşi buget pentru o lună de zile în mai multe reprize, practic trebuie repetată acea muncă de mai multe ori. Toţi angajaţii de la CNAS au lucrat şi vineri şi sâmbătă până la miezul nopţii tocmai pentru a putea face banii să plece cât mai repede”, a transmis Baciu.

Preşedintele CNAS a mai spus că situaţia spitalelor este „destul de serioasă” şi lucrurile trebuie tratate „cu mare responsabilitate”.

El a adăugat că sunt mai multe tipuri de probleme care trebuie rezolvate, menţionând că s-a făcut o analiză la nivelul tuturor celor 372 de spitale publice pe care o va transmite la Ministerul Sănătăţii.

„Împreună cu Ministerul Sănătăţii vom avea astăzi, mâine o discuţie cu privire la partea de spitale. Pentru că, din această analiză pe care o avem, există multiple cauze care duc, pe de o parte, la lipsa resurselor necesare, multiple cauze pentru care este necesară identificarea soluţiilor care nu ţin numai de CNAS sau de Ministerul Sănătăţii, ţin de mai multe instituţii”, a transmis Andrei Baciu.

Întrebat în legătură cu diferenţa de bani care rămâne neacoperită, având în vederea că CNAS a primit doar 1,7 miliarde de lei, Andrei Baciu a precizat: „În absenţa unui mecanism de rectificare bugetară, alocările se fac, cel puţin în cazul nostru, (…) lunar”.

„Practic, aceştia sunt banii pentru luna noiembrie, urmând ca discuţia pentru luna decembrie să o avem. Avem deja, evident, o analiză foarte clară transmisă în multiple rânduri pentru luna decembrie, însă alocările pentru luna decembrie vor urma în perioada următoare. Pentru noiembrie, aceasta este situaţia”, a mai explicat Baciu.

Te-ar mai putea interesa și
Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior – BNR
Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior – BNR
Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior şi să coboare doar marginal în interiorul intervalului ţintei la finele......
Fermierii români către Comisarul European pentru Agricultură: Fără surse de finanțare externe PAC pentru cerințele de mediu vor exista efecte asupra securității alimentare
Fermierii români către Comisarul European pentru Agricultură: Fără surse de finanțare externe PAC pentru cerințele ...
Fermierii din cadrul Clubul Fermierilor Români s-au întâlnit azi cu Comisarul European pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, ...
BNR a păstrat dobânda cheie la 7% pe an
BNR a păstrat dobânda cheie la 7% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară ...
Systematic, selectat ca partener al NATO. IT-iștii români contribuie la dezvoltarea de software de Comandă și Control pentru forțele terestre NATO
Systematic, selectat ca partener al NATO. IT-iștii români contribuie la dezvoltarea de software de Comandă și Control ...
Systematic, unul dintre principalii furnizori danezi de soluții software pentru digitalizare în domenii cheie precum apărare ...