Şapte din zece români vor să economisească energie pentru reducerea costurilor la facturi – studiu

Majoritatea românilor (70%) consideră că principalul avantaj al unei locuinţe eficiente energetic este economisirea prin reducerea costurilor cu energia, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, publicat marţi.
AGERPRES - mar, 14 nov. 2023, 10:55
Şapte din zece români vor să economisească energie pentru reducerea costurilor la facturi - studiu

Conform cercetării Reveal Marketing Research şi România Eficientă, în percepţia românilor, eficienţa energetică este asociată în cea mai mare măsură cu costurile utilităţilor (21%), confortul personal (18%) şi sănătatea individuală (17%). În acest context, principalul factor care îi determină pe 7 din 10 români să fie mai atenţi la energia consumată este preţul acesteia.

De asemenea, comparativ cu anul 2022, se observă o creştere a importanţei preţului ca factor motivant pentru a economisi energie, de la 66% la 69%, într-o măsură semnificativ mai mare în cazul persoanelor mature de peste 45 ani (75%).

Cele mai frecvente acţiuni pe care le fac românii pentru a-şi reduce facturile la energie sunt stingerea luminii de fiecare dată când nu se mai află persoane în încăpere (46%) şi stingerea televizorului când nu este utilizat (37%).

În plus, ponderea celor care sting mereu lumina când ies din încăpere creşte de la 44% la 46%, iar cei care sting mereu televizorul când nu vizionează vreun program sunt de 37%, comparativ cu 33% în 2022.

Totodată, locuirea într-o casă sau apartament termoizolat este un aspect foarte important pentru 76% dintre români, în timp ce, în ultimul an, se înregistrează o creştere semnificativă a incidenţei montării de termostate pentru controlul temperaturii din locuinţe, de la 50% la 56%.

Importanţa eficienţei energetice este apreciată pentru toate tipurile de clădiri, iar peste trei sferturi (76%) dintre români precizează că este importantă creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, însă în topul clădirilor ce necesită îmbunătăţiri se află spitalele (80%) şi şcolile (78%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online la comanda programului România Eficientă, în perioada 20 – 25 septembrie 2023, pe un eşantion de o mie de respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

România Eficientă este un proiect privat de anvergură naţională, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat şi cu finanţarea OMV Petrom. Proiectul a demarat în vara anului 2019 şi constă în derularea unui program naţional de promovare a eficienţei energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...