Asigurarea opţională la pilonul I de pensii prin contract cu o Casă de Pensii s-a scumpit ca urmare a majorării salariului minim pe economie

Persoanele fără venituri fiscalizate sau cele care vor să aibă un venit mai mare la pensia pentru limită de vârstă, care nu s-au pensionat încă, se pot asigura opţional prin încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa de Pensii de care aparţin. Începând cu 1 octombrie 2023, venitul lunar asigurat, înscris în contractul de asigurare socială, e de cel puţin 3.300 de lei, iar valoarea CAS datorată de persoana fizică, aferentă venitului de 3.300 de lei, e de 825 de lei. Amintim că la 1 octombrie a intrat în vigoare majorarea salariului minim brut pe economie la 3.300 de lei, de la 3.000 de lei, cât a fost până atunci, prin HG 900 din 2023. Drept care, contractele încheiate anterior datei de 1 octombrie au fost actualizate de Casa de Pensii în acord cu prevederile HG 900 din 2023, persoanele fizice urmând să achite, începând cu 1 octombrie, CAS de cel puţin 825 de lei lunar, în funcţie de valoarea venitului lunar asigurat în contract. De asemenea, oamenii care încheie în noiembrie sau decembrie contract de asigurare socială cu o Casă de Pensii vor datora CAS la un venit ales care trebuie să fie cel puţin egal cu 3.300 de lei.
Cristina Şomănescu - D, 19 nov. 2023, 21:48
Asigurarea opţională la pilonul I de pensii prin contract cu o Casă de Pensii s-a scumpit ca urmare a majorării salariului minim pe economie

Salariul minim pe economie a fost majorat la 3.300 de lei de la 1 octombrie prin HG 900 din 2023.

Repercusiunile majorării salariului minim pe economie asupra oamenilor care se asigură opţional la pilonul I de pensii

Venitul lunar asigurat de către persoana fizică, înscris în contractul de asigurare socială, este de cel puţin 3.300 lei, iar valoarea contribuției de asigurări sociale aferente venitului de 3.300 de lei este de 825 lei, începând cu 1 octombrie 2023.

Oamenii care încheie contract de asigurare socială cu o Casă de Pensii aleg venitul pe care vor să şi-l asigure, cu menţiunea că acest venit trebuie să fie cel puţin egal cu salariul minim brut pe economie.
Venitul asigurat, înscris în contractul de asigurare socială, se actualizează la iniţiativa Casei Teritoriale de Pensii, prin act adiţional, când se majorează salariul minim pe economie.

Contractul de asigurare socială, reglementat prin Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, se poate încheia de către orice persoană fie în scopul obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, fie ca să îşi completeze venitul asigurat care va fi utilizat la calculul acestei categorii de pensie.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată şi Casa Teritorială de Pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa acesteia şi produce efecte de la data înregistrării acestuia la Casa de Pensii.

Plata contribuţiei de asigurări sociale se face lunar de către persoanele asigurate sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul Casei Teritoriale de Pensii cu care a fost încheiat contractul de asigurare socială.

Plata CAS poate face şi anticipat, pe o perioadă de cel mult 12 luni.

Termenul de achitare a CAS este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.
Plata cu întârziere a contribuţiei de asigurări sociale generează obligaţia de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere. În cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru o perioadă de şase luni consecutive, contractul de asigurare socială se reziliază din iniţiativa Casei de Pensii.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...