Volkswagen – Vânzările au crescut cu peste 10%, în primele zece luni din 2023

Livrările pe plan global ale Volkswagen AG, cel mai mare producător auto european, au crescut cu 10,9%, la 7,48 milioane, în primele zece luni din 2023, deşi evoluţia din China a fost sub aşteptări, transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - vin, 17 nov. 2023, 16:00
Volkswagen - Vânzările au crescut cu peste 10%, în primele zece luni din 2023

În octombrie, grupul german a înregistrat o creştere a vânzărilor de 10,7%, la 765.500 unităţi, pe fondul cererii solide din America de Nord şi Europa. În China, cea mai importantă piaţă a VW, livrările au urcat cu 5%, după câteva luni de declin, în timp ce în America de Nord s-a înregistrat un avans de peste 25%. În Europa Occidentală creşterea a fost de 11,3% iar în Europa Centrală şi de Est, de 8,1%, scrie Agerpres.

Brandul sport premium Porsche a livrat 25.600 maşini în octombrie, o creştere de 8,8%, în timp ce vânzările Audi au urcat cu 15,6%, la 152.400 unităţi.

Brandul de automobile VW a raportat un avans al vânzărilor de 6,6%, la 414.100 unităţi, iar la divizia de vehicule comerciale Traton livrările au urcat cu 5,9%, la 29.100 unităţi.

Un semn încurajator pentru afacerea de maşini electrice din China, care s-a confruntat mult timp cu dificultăţi, îl reprezintă dublarea vânzărilor de maşini complet electrice în octombrie, la 23.393 unităţi, pe fondul succesului modelului ID.3. Acesta este în prezent unul dintre modelele electrice cel mai bine vândute din China, a informat grupul german.

Compania încă se aşteaptă să livreze clienţilor între 9 şi 9,5 milioane de vehicule anul acesta, iar veniturile la nivelul grupului ar urma să fie cu 10% – 15% mai ridicate decât în 2022. De asemenea, profitul operaţional în 2023 ar urma să se situeze la nivelul din 2022, de aproximativ 22,5 miliarde de euro.

În contextul reducerii cererii, VW a încetinit deja producţia la unele uzine, inclusiv la sediul central din Wolfsburg, după inundaţiile din Slovenia. Comenzile sunt sub aşteptări, a avertizat recent grupul german, în special în Europa. În acelaşi timp, VW se luptă să-şi menţină poziţia în China, cea mai mare piaţă auto din lume, care este saturată de modelele mai ieftine ale producătorilor auto locali.

Te-ar mai putea interesa și
Succes “made in România”. Cea mai noua anvelopă premium a finlandezilor de la Nokian Tyres, cu calificativ A pe linie, se fabrică la Oradea
Succes “made in România”. Cea mai noua anvelopă premium a finlandezilor de la Nokian Tyres, cu calificativ A pe linie, ...
Nokian Tyres lansează noul model Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă premium de vară dezvoltată pentru Europa Centrală și de Sud. Principala realizare a noului model este obținerea......
Bittnet Systems listează o nouă emisiune de obligațiuni la BVB, în valoare de 7,7 milioane de euro
Bittnet Systems listează o nouă emisiune de obligațiuni la BVB, în valoare de 7,7 milioane de euro
Bittnet Systems a listat marţi, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, o nouă emisiune de obligaţiuni ...
De la pompă la facturile pentru încălzire: prețurile energiei amenință cu un nou val de inflație
De la pompă la facturile pentru încălzire: prețurile energiei amenință cu un nou val de inflație
Prețurile petrolului au continuat să crească în ultima vreme, determinând o majorare a prețurilor combustibilului la ...
ULTIMA ORĂ STB e oficial în insolvență. Ciucu reușește la a doua încercare. Creditori cu renume, decizie cu multe impuneri ale instanței: Astra Vagoane, Grampet, Daimler Truck,Nova Power&Gas.
ULTIMA ORĂ STB e oficial în insolvență. Ciucu reușește la a doua încercare. Creditori cu renume, decizie cu multe ...
Instanța Tribunalului București a aprobat, la a doua încercare, cererea STB a de intra în insolvență. Decizia este ...