Seceta se menţine în Dobrogea şi pe suprafeţe agricole extinse din Muntenia şi Moldova

Seceta pedologică se menţine în această perioadă în Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Muntenia şi Moldova, dar şi în anumite zone ale Transilvaniei şi Olteniei, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 18 - 24 noiembrie 2023.
AGERPRES - D, 19 nov. 2023, 12:52
Seceta se menţine în Dobrogea şi pe suprafeţe agricole extinse din Muntenia şi Moldova

„În cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-50 cm se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Banat, Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Olteniei, local în estul şi vestul Moldovei, nordul, nord-vestul, vestul şi izolat sud-vestul Munteniei. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) se vor înregistra în Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Muntenia şi Moldova, local în estul şi sudul Transilvaniei, izolat estul Olteniei”, precizează specialiştii ANM, scrie Agerpres.

Pe ansamblu, procesele biologice ale culturilor de toamnă (rapiţă, orz şi grâu) se vor desfăşura în bune condiţii pe aproape întreg teritoriul agricol, iar în nordul şi centrul ţării, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor fi mai lente şi chiar stagnate temporar. Totodată, starea de vegetaţie a culturilor se va menţine în general bună şi medie în semănăturile efectuate în perioada optimă, iar la cele întârziate fenologic, vigurozitatea plantelor se va prezenta medie şi slabă, iar densitatea redusă.

Sub aspect fenologic, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) vor înregistra diferite faze de vegetaţie, respectiv: germinare (70-100%), răsărire (50-100%) şi formare a frunzei a treia (20-100%), precum şi înfrăţirea (10-60%), la nivelul întregii ţări. Rapiţa îşi va continua în bune condiţii creşterea frunzelor (4-8 frunze), în majoritatea zonelor de cultură.

La pomii fructiferi şi viţa-de-vie va fi posibilă definitivarea fazei de maturare a lemnului/coardelor, continuându-se totodată îngălbenirea şi căderea masivă a frunzelor. În cea mai mare parte a plantaţiilor, speciile pomi-viticole vor intra treptat în stadiul de repaus biologic.

Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, lucrările agricole în câmp vor fi sistate temporar, în aproape toată ţara.

Potrivit ANM, perioada se va caracteriza printr-o alternanţă de zile calde, cu perioade în care vremea va fi normală sub aspect termic, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 3 şi 13 grade Celsius în intervalele calde, mai ridicată cu 1 – 5 grade în raport cu mediile multianuale şi -2 şi 8 grade în restul zilelor, limite apropiate de normele climatologice, în toate zonele de cultură.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 2 şi 17 grade, pe întreg teritoriul agricol, iar cea minimă va fi cuprinsă între -5 şi 9 grade Celsius în toată ţara, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiuni, unde local vor fi condiţii de producere a brumei şi îngheţului superficial la sol.

„Se prognozează precipitaţii predominant sub formă de ploi locale în cea mai mare parte a regiunilor, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) în zonele nordice şi centrale, acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului. De asemenea, cantităţile de apă pot fi semnificative din punct de vedere agricol”, transmit specialiştii ANM.

Te-ar mai putea interesa și
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, care vor fi vândute separat
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, ...
Uber a lansat o ofertă publică de preluare pentru grupul german Delivery Hero, prezent și în România, la o evaluare de 13 miliarde de euro (aproximativ 14,8 miliarde de dolari), pregătind......
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
Directorul general al Renault Group, François Provost, efectuează zilele acestea o vizită de lucru cu caracter exclusiv ...
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere ...
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările ...