Importurile de gaze au scăzut cu 8,2%, în primele nouă luni din 2023. Producţia a crescut cu 3,1%

România a importat, în primele nouă luni din 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,538 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 8,2% mai mică (-135.800) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - D, 19 nov. 2023, 14:15
Importurile de gaze au scăzut cu 8,2%, în primele nouă luni din 2023. Producţia a crescut cu 3,1%

Producţia internă de gaze naturale a depăşit, în perioada ianuarie-septembrie 2023, 5,592 milioane tep, fiind cu 3,1% peste cea din primele nouă luni din 2022 (+166.000 tep), scrie Agerpres.

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale este estimată să urce cu un ritm mediu anual de 3,6%, în perioada 2023-2026, după o scădere cu 1,1% (la 7,343 milioane tep) în 2022.

În ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP preconizează pentru 2023 o creştere a producţiei de gaze cu 5,6% (la 7,755 milioane tone echivalent petrol), pentru 2024 cu 2,3% (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 cu 2,7% (la 8,15 milioane tep) şi pentru 2026 cu 3,8% (la 8,455 milioane tep).

În ceea ce priveşte importurile de gaze naturale, pentru 2023 este prognozată o scădere accentuată, cu 23,1%, tendinţă care se va menţine până în 2026, cu un ritm mediu anual de 2,2%.

Astfel, pentru acest an, sunt estimate importuri de 1,845 milioane tep, pentru 2024 de 1,79 milioane tep (minus 2,8%), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (minus 2,1%) şi pentru 2026 de 1,725 milioane tep (minus 1,8%).

Anul trecut, importul de gaze naturale a înregistrat o scădere de 16,5%, ajungând la circa 2,4 milioane tep, în timp ce exporturile s-au situat la 470.000 tep.

Te-ar mai putea interesa și
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ovină și caprină în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga,......
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat ...
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...