ANRE va reduce unele taxe și tarife pe care le percepe  de la companii, iar pe altele la va elimina

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va lua mai puțini bani de la companiile din sectorul energetic pe care îl reglementează, potrivit unui anunț al președintelui instituției, George Niculescu.
Mihai Nicuţ - lun, 20 nov. 2023, 11:22
ANRE va reduce unele taxe și tarife pe care le percepe  de la companii, iar pe altele la va elimina

“La ANRE, suntem în discuții cu direcțiile de speclialitate penru a pune în dezbatere regulamentul pentru taxe și contribuții pentru anul 2024, ne gândim la eliminarea mai multor tarife pe care le practicăm și la reducerea altora”, a spus președintele ANRE, Gerorge Niculescu, la o conferință organizată de publicația “Financial Interlligence”.

“Vrem să venim în întâmpinarea actorilor din piață care solicită licențe, autorizații, acreditări, și să reducem unela tarife iar o parte să le anulăm. Spre să punem în dezbatere publică ordinul în această săptămână. Sper să avem o reacție bună din partea peței, este pentru prima dată când reducem taxele și tarifele pe care le practicăm”, a spus președintele ANRE.

Niculescu a precizat că instituția are un buget “echilibrat”, iar această reducere nu va periclita activitatea instituției.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...