RetuRO actualizează informațiile despre magazinele comercianților. Înregistrearea tuturor punctelor de vânzare este obligatorie

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), actualizează informațiile referitoare la punctele de vânzare ale retailerilor care comercializează băuturi și pun astfel pe piață ambalaje primare nereutilizabile din plastic, aluminiu sau sticlă.
Alina Stanciu - mar, 21 nov. 2023, 14:46
RetuRO actualizează informațiile despre magazinele comercianților. Înregistrearea tuturor punctelor de vânzare este obligatorie

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), anunță demararea etapei a doua în cadrul procesului de înregistrare, prin actualizarea informațiilor referitoare la punctele de vânzare ale comercianților care comercializează băuturi din categoriile bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, care pun pe piață ambalaje primare nereutilizabile din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 litri și 3 litri și care au finalizat înregistrarea pe www.returosgr.ro.

Comercianții sunt obligați să înregistreze sau să actualizeze toate punctele de vânzare de la care RetuRO va realiza colectarea ambalajelor SGR.

Aceste locuri sunt denumite Puncte de Vânzare și pot fi: manuale (consumatorii returnează produsele direct la comerciant, în magazin), automate (consumatorii folosesc mașini de colectare automată – RVM) sau exceptate (tipuri de comercianți care nu sunt obligați să opereze un Punct de Vânzare – comercianții de tip HORECA sau cei care pun în vânzare produse exclusiv online sau exclusiv prin intermediul automatelor).

De asemenea, această etapă se adresează atât comercianților care au finalizat procesul de înregistrare, cât și celor care sunt într-un stadiu intermediar.

Procesul de înregistrare sau de actualizare a informațiilor

  1. Accesarea portalului RetuRO https://portal.returosgr.ro/ și autentificarea utilizatorului.
  2. Selectarea secțiunii „Comerciant”: Pentru a adăuga sau a edita punctele de vânzare.
  3. Înregistrarea individuală sau în bloc: Adăugarea unui singur punct de vânzare sau a mai multora simultan prin încărcarea unui fișier CSV.
  4. Completarea informațiilor necesare: Numele punctului de vânzare, tipul de colectare, adresa, și altele.
  5. Selectarea locației de ridicare: Introducerea coordonatelor exacte.
  6. Verificarea și finalizarea înregistrării: Confirmarea acurateței informațiilor.
  7. Odată ce toate etapele sunt completate, punctul de vânzare este adăugat în sistem cu statusul „Creat”.

Înregistrarea mașinilor RVM: Exclusiv pentru punctele de vânzare al căror tip de colectare selectat este automat.

Finalizarea înregistrării

  1. Pentru comercianții care au ales colectare manuală, după adăugarea punctelor de vânzare, este necesară înregistrarea punctului de colectare, prin editarea acestora și selectarea „Punct de colectare înregistrat”.
  2. Pentru comercianții care au ales colectare automată sunt necesare detalii despre mașinile RVM, inclusiv numărul de serie și modelul, prin editarea punctelor de vânzare adăugate și selectarea „Punct de colectare înregistrat”.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.  este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând intervenţia unei patrule de avioane de luptă F-16, au indicat vineri surse......
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, ...